suc de mere

Suc de mere…

Posted on 6

Până să mă trezesc eu, soarele se cocoțase tocmai în vârful cerului. Chiar dacă dormisem până târziu, dormisem puțin, prea puțin pentru a pierde ochelarii ce dădeau în vileag cele două nopți la rând în care n-am închis un ochi. Și că tot veni vorba de ochi, ce bine-ar merge un ou ochi lipit de-o felie de toast, bine prăjită, sprijinită de-un pahar mare cu suc rece de mere!!! Zis și făcut! De la baie la frigider ajunsesem așa de rapid încât eram capabil să pariez că m-am teleportat! Am deschis ușa, am dat la o parte cutia de lapte și, fix când să pun mâna pe ouă, ouă ciuciu! N-aveam ouă… Nici mere…

La naiba! Merele ca merele, dar Eu să n-am ouă?!? Da, eu n-am ouă așa cum „Ana are mere” frumoase, rumene și rotunde. Ce mere frumoase avea Ana, colega mea de bancă la liceu…

mere roșii

Arunc repede blugii pe mine, îmi trag o fleșcăială în vârful capului pentru a centra pata aia de păr luată cu asalt de cele două chelii laterale, îndes sacoșa în buzunar, trag ușa după mine și țuști la magazinul din colț.

În primul magazin, coadă mare, oamenii stau aliniați ca pinguinii la soare. Pas. Merg la următorul, că „e la doi păși”. Drace! Coadă și dincoace! Bun, pesemne s-au dat pensiile… Mă așez frumos la coadă și aștept să-mi vină rândul. Și chiar nu-mi pare rău că am venit aici, că aici au întotdeauna niște mere nemaipomenite!
Continuă să citești …