Destinul, sau poate doar o conjunctură fericită, a făcut să intru în posesia unui iPhone 17 Pro Max pentru o perioadă de testare. Un prieten, nerăbdător să facă upgrade de la modelul său anterior, un iPhone 14 Pro, a avut bunăvoința să mi-l lase suficient de mult timp cât să-mi pot forma o părere clară atât despre virtuțile, cât și despre neajunsurile acestei noi versiuni. L-am folosit încercând să înțeleg ce aduce nou și dacă justifică entuziasmul general.

iPhone 17 Pro Max

Mă interesa în special noul sistem de răcire, fiind primul model de iPhone care integrează o cameră de vapori (vapor chamber), dar și modul în care bateria este acum împachetată pentru a asigura o disipare mai eficientă a căldurii. Acestea fiind spuse, să vedem cum s-a comportat dispozitivul în utilizarea de zi cu zi, cu bune și cu rele.

Design și construcție: o alegere… controversată

Să începem cu începutul: formatul Max, pentru mine, rămâne un dezavantaj. Este un telefon prea mare și incomod de manevrat cu o singură mână, iar problema nu este greutatea, ci dimensiunile fizice. Totuși, trebuie să recunosc că se simte excelent în palmă. Marginile rotunjite îl fac mai ergonomic decât generațiile anterioare, iar husele dedicate continuă această linie de design.

Carcasa din aluminiu, deși pare o alegere premium, are o textură ciudată, aproape făinoasă, ca și cum ar fi mereu acoperită de un strat fin de praf. Personal, prefer finisajul de sticlă și titan de pe modelul meu, 16 Pro.

iPhone 17 Pro Max - spate

Elementul de design care continuă să mă intrige este modulul camerelor, acea „plăcintă” proeminentă de pe spatele telefonului. Nu înțeleg ce a fost în mintea echipei de design Apple, dar se pare că fanii nu sunt deranjați, vânzările inițiale încadrându-se în așteptările companiei. Capacul de deasupra bateriei, vizibil la demontare, pare o improvizație și nu pare să faciliteze înlocuirea componentelor. Singurul său rol practic pare a fi asigurarea funcționării bobinei MagSafe, caz în care aș fi preferat soluția anterioară, pentru a evita acest aspect de „capac de canalizare”.

iPhone 17 Pro Max - camere

Culoarea „Cosmic Orange”, deși în fotografiile de presă părea ciudată, în realitate nu arată rău. Este pur și simplu diferită, o alegere perfectă pentru cineva care caută să iasă în evidență. Eu aș rămâne la variantele clasice, alb sau negru, mai ales că prefer husele sobre, iar contrastul nu ar fi pe placul meu.

iPhone 17 Pro Max - partea inferioară

Ecranul: bun, dar nu revoluționar

Ecranul este, fără îndoială, de calitate, dar mă așteptam la mai mult de la un vârf de gamă. Stratul anti-glare își face treaba decent, însă reflexiile sunt mai evidente decât pe display-ul vârfului de gamă de la Samsung. Dacă acesta ar fi unicul criteriu de achiziție, aș alege un Galaxy fără să stau pe gânduri.

iPhone 17 Pro Max - luminozitate și reflexii

Luminozitatea maximă, deși superioară pe hârtie, nu aduce un beneficiu real în utilizarea de zi cu zi față de un 16 Pro; niciodată nu am simțit nevoia de mai mult, nici măcar în plin soare. Per total, calitatea imaginii este similară cu cea de pe generația anterioară, având poate o tentă puțin mai rece.

iPhone 17 Pro Max - față

Camere foto și noul buton de captură

În mod surprinzător, sistemul de camere este aproape identic cu cel de pe 16 Pro. Avem, ce-i drept, un teleobiectiv cu o magnificare optică ceva mai mare, dar în practică nu i-am găsit o utilitate reală; nu fac fotografii de la distanțe extreme. Problema principală rămâne calitatea zoom-ului digital, care, prin decuparea imaginii de la senzorul principal de 48 MP, produce rezultate inferioare altor telefoane. Prin comparație, până și un model Xiaomi mai vechi, cu senzor de 108 MP, oferă o imagine mai clară după crop. Din acest motiv, menținerea unui senzor de 48 MP pe un telefon lansat în toamna lui 2025 mi se pare o decizie absurdă.

O schimbare binevenită este butonul de declanșare a camerei, care găzduiește și senzorul de amprentă. Acesta este acum la același nivel cu carcasa, eliminând fanta incomodă de pe modelul anterior. Este o decizie de design bună, care simplifică inclusiv fabricarea huselor. Mă bucur că Apple a ascultat feedback-ul utilizatorilor în această privință.

Performanță și management termic

La capitolul performanță, nu am absolut niciun reproș. Telefonul este extrem de rapid, indiferent de sarcini. În editare video și foto, deși se încălzește, nu am remarcat nicio urmă de lag.

Rezultatele din testele sintetice, realizate în condiții normale de utilizare (temperatura ambientală de 23°C, bateria la 66% din care a pierdu 5 procente în timpul testelor, aplicații în fundal, ș.a.m.d.), confirmă puterea brută a ansamblului.

Noul sistem de răcire își arată eficiența în special la utilizarea camerei. Căldura nu se mai disipează pe toată suprafața carcasei, ci este concentrată în zona modulului foto, senzația în mână fiind mult mai plăcută. Totuși, după câteva minute de filmare în format ProRes, throttling-ul termic încă intervine și performanța scade vizibil. Speram ca noua arhitectură internă să elimine complet această problemă, dar se pare că doar o ameliorează.

Concluzii: merită upgrade-ul?

Avem în față un telefon bun, dar care putea fi excelent. Personal, l-aș cumpăra doar dacă aș fi un fan înrăit al brandului, aș veni de la un model mai vechi de iPhone 14 și aș dori neapărat cea mai recentă tehnologie. Prin comparație, un iPhone 16 Pro Max cu aceeași stocare (512 GB) este semnificativ mai ieftin și oferă o experiență de utilizare 95% identică.

iPhone 17 Pro Max - iOS 26

Diferențele nu sunt suficient de mari pentru a justifica trecerea de la generația anterioară. Inteligența artificială promisă de Apple este încă la început, iar aplicațiile vor rula impecabil pe seria 16 încă 4-5 ani. Pragmatic vorbind, speram să-mi pară rău că m-am grăbit cu achiziția modelului anterior și n-am așteptat lansarea celui actual, dar, din contră, sunt tot mai convins că am făcut alegerea corectă. Dacă așteptați de la mine o încurajare să cumpărați noul model, îmi pare rău să vă dezamăgesc.

Spune-ți părerea!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.