Ştiind că am instalat OS X pe un desktop nou (Hackintosh) cu gândul să-l folosesc mai des, mai mulți cititori m-au întrebat în comentarii, prin email sau prin reţelele de socializare, ce aplicaţii am instalat în acesta pentru a nu simţi lipsa celor pe care le utilizam în Windows. Aşadar, această postare li se adresează.

Programe OS X

În Windows foloseam foarte des Adobe Photoshop, iar după cum ştiţi, acesta este disponibil și pe sistemele de operare OS X. Am mai instalat de la Adobe și Premiere Pro. Tot pentru postprocesarea fotografiilor, am mai instalat și Perfect Effects 8 și Juicer 3 cu câteva pachete.

Editor text

Notepad++ este excelent în Windows, dar aveam nevoie de aceeași soluție indiferent dacă foloseam sistemul de operare de la Microsoft, Linux (în cazul meu, Ubuntu 12.04), ori OS X. Cum Sublime Text este un editor excepţional, el a fost alegerea mea. Acum îl am peste tot, atât în laptop, care este configurat în dual boot (Windows 7 și Ubuntu), cât și pe desktop, configurat în triple boot (OS X, Windows 7 & Ubuntu).

Virtualizare

Pentru dezvoltarea proiectelor Web am nevoie de un server Web local. Personal prefer Nginx, MySQL, PHP5 și PHP-FPM. În Windows, serverul web cu Ubuntu 12.04.4 x86 rula în VMware Workstation, fară GUI și cu adresa IP 192.168.1.200, pentru a putea fi accesată în rețea. Atât în laptop-uri (Asus K55A și MacBook), cât și pe desktop, configurasem în hosts ca adresa IP să poată fi accesată din browser sub forma domeniului srv.ro, pentru a putea lucra cu permalinks și configura mai uşor atât şabloanele pentru CMS-urile cu care lucrez, cât și aplicaţiile Web simple la dezvoltarea cărora ajut din când în când.

Slavă Sfântului satelit, pe OS X am la dispoziție suficiente soluții de virtualizare încât să nu mă pot plânge din acest punct de vedere, așa că după ce le-am testat pe toate, pe rând, am ajuns la concluzia că Parallels și VirtualBox funcționează cel mai bine. Alegerea a fost ușor de făcut având în vedere că VirtualBox este gratuită.

Multimedia

QuickTime e OK, dar mult mai bun e VLC, așa că, pentru a vedea filme pe OS X l-am ales pe acesta din urmă. Pentru a reda muzică am rămas cu iTunes, iar cum mie îmi place să ţin muzica și filmele în partiția Multimedia, am dezactivat funcția de copiere automată a melodiilor în biblioteca iTunes.

iTunes

Înregistrare desktop

E adevărat că aplicația QuickTime Player, oferită cu sistemul de operare OS X, dispune de propria-i funcție de înregistrare a activității desktop, dar la fel de adevărat e că aceasta papă resurse ca un elefant flămând scăpat în fabrica de biscuiți. I-am încredințat această sarcină aplicației ScreenFlow, pentru care încă mai era bună licența primită anul trecut în urma unei colaborări, dar dacă n-aș fi dispus de ea, aș fi optat pentru iShowU HD.

Arhivare și dezarhivare

O altă temă ușor de abordat având în vedere numărul aplicațiilor care permit aceste operații. Pe MacBook folosesc The Unarchiver, iar pe Hackintosh am ales UnRarX, că am auzit doar cuvinte de laudă despre el. Până acum n-am strigat „Wow! Cât de tare e!”, că n-are nimic special în comparație cu The Unarchiver și nici mai lent ori mai rapid nu este.

Client BitTorrent

În Windows prefer uTorrent, în Linux folosesc Deluge, iar în OS X Transmission. Cum le-am ales? Le-am ales în funcție de resursele pe care le papă comparativ cu rezultatele pe care le oferă. Nu descarc foarte des fișiere de pe rețeaua BitTorrent, dar atunci când o fac, nu vreau bătăi de cap, ci doar fișierul dorit, cât mai repede cu puțință în Hard Disk-ul meu.

Optimizare, configurare și analiză

CCleaner face o treabă excelentă când vine vorba de curățarea temporarelor. OnyX mă ajută să țin sistemul în formă, Memory Clean controlează memoria RAM și o golește atunci când sistemul nu o face în urma folosirii unei aplicații greoaie, ShowAllFiles îmi permite să afișez și ascund rapid fișierele protejate de sistem, iar HWMonitor îmi arata rapid datele oferite de senzorii principali (SSD, SSHD, CPU, GPU, etc).

Cam astea ar fi aplicațiile folosite în OS X în momentul de față, dar vă promit că voi actualiza lista atunci când voi începe să folosesc o aplicație nouă, indiferent dacă voi opta pentru utilizarea unei soluții noi în locul uneia deja existente, sau pur și simplu fiindcă voi descoperi că îmi este de ajutor.

Un comentariu
  1. Bună cristianls .. Ce cerințe de sistem (frecvență procesor ,rami ,etc) ar fi pentru a instala pe pc acest OS X 10,8 Mountain Lion .. Mulțumesc anticipat..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.