Am avut marele noroc să închiriez apartamentul în care locuiesc actualmente aproape de un OP cu oameni faini care, deși nu prea au motive, fac tot posibilul să te ajute să-ți trimiți sau ridici coletul cât mai repede cu putință. Cine „le pune bețe în roate” este angajatorului, Poșta Română, companie înființată în 1862 și care încă funcționează ca-n prima zi de existență.
Pentru că începând de la BSI și până la factorul poștal e ceață, ai mari șanse ca așteptatul tău colet extern să se rătăcească pe traseu. Îl vezi pe tracking până intră în România, după care îți cam poți lua adio de la el dacă vrei să ai surprize plăcute.
Știu, în Poșta Română nu se fură, uscăturile sunt doar în proverbe, iar eu sunt al naibii de frumos și de deștept, dar e ciudat că de când comand totul pe post restant n-am mai avut nici un fel de probleme și nu s-a mai rătăcit niciun colet și nici explicații de genul „Haideți domnu’, dacă ar fi fost trimis când spuneți… l-ați fi găsit aici!” n-am mai primit.
Poșta Română are multe alte probleme de rezolvat înainte de identificarea și concedierea hoților care, cumva, și-au făcut culcuș până și în depozitele de tranzit. Ar putea începe cu:
- informatizarea oficiilor poștale, că e de evul mediu ca doamna de la ghișeu să caute într-un studențesc „intrările și ieșirile din 1 până pe 8”.
- dotarea ghișeelor cu imprimante POS. În anul de grație 2016, la Poșta Română mai primești chitanțe completate manual. Din 1862 până azi s-a schimbat doar formularul.
- ghișeu special pentru plătit facturi. E aiurea să vrei să trimiți „o recomandată” și să n-ai nicio șansă să-ți vezi visul îndeplinit până nu-și plătesc alții facturile „la IENEL”.
- renovarea oficiilor poștale. Multe oficii poștale funcționează în ruine, pereții celor mai multe n-au mai văzut varul de la darea în folosință, iar mirosul de mucegai și de slănină e impregnat inclusiv în tejgheaua de marmură.
Niciuna dintre chestiile de mai sus nu le cer pentru mine, că eu voi fi mereu doar în trecere, dar oamenii care muncesc acolo n-au cum să ajungă bine dispuși la job-ul cel desfășoară într-o peșteră infectă, după procedurile stabilite probabil când Al. I. Cuza a contopit serviciile poștale cu cele telegrafice.
Poate 400, nu 4! Când am treabă la un astfel de oficiu, mă ia cu greață!
M-am dus odata la posta de cartier cu vreo 7 recomandate si pana mi le-a prelucrat oficianta au inceput sa vocifereze vreo doi din cei care aveau facturi de platit din spatele meu ca de ce nu ma duc la „posta mare”, ca ei n-au timp sa astepte. De parca ei nu au zeci de solutii pentru plata facturilor :) Mai aveam putin si ii trimiteam la origini.
Concedierile nu-i vizează pe cei ce fură, ci pe cei incomozi care, pentru a fi îndepărtați cu ușurință, au primit la evaluarea anuală calificativul „nesatisfăcător”. Este cazul unei salariate care, după ce a absolvit două facultăți și un master, și a primit 7 ani consecutiv calificativ maxim, a fost „altoită” de omul lui Petrescu instalat în scaunul de șef de birou cu note de 1 și 2 la evaluarea pe 2015 (2 la pregătire profesională!). Tărășenia s-a petrecut așa: au înființat un post identic cu cel al salariatei în cauză, pe care au adus-o pe prietena șefei de birou (prietenă, la rândul ei, cu Petrescu), absolventă a unei facultăți care nu mai există pentru că nu a îndeplinit condițiile de acreditare, după care s-au întreprins toate manevrele despre care am făcut vorbire, s-a desființat unul din cele două posturi și…. ia ghiciți cine pleacă! Incompetenta, evident! Se consolidează clica, hoții nu pleacă din poștă….