La începutul acestui an WhatsApp Inc a lansat o versiune pentru Web a popularului lor client de mesagerie și apeluri VoIP de pe smartphones, dar aceasta nu a prea prins la public și se înțelege de ce. Cinci luni mai târziu resuscitez subiectul pentru a vă vorbi despre o aplicație care, deși este neoficială, vă permite să utilizați WhatsApp pe PC fără a fi nevoiți să mențineți în permanență o filă a browserului pe web.whatsapp.com, aceasta având un comportament similar oricărui client pentru desktop.

whatsapp web desktop pc

Instalarea se efectuează convențional, iar configurarea se face urmând indicațiile oficiale ale aplicației Web oficiale, adică a celei dezvăluite în luna ianuarie a acestui an.

După scanarea codului QR (lansați scanerul apăsând Meniu în ecranul Conversații), Unofficial WhatsApp se va deschide și din cadrul acestuia veți putea urmări și continua conversațiile efectuate de pe smartphone folosind PC-ul.

Configurarea ulterioară, actualizarea sau afișarea clientului desktop se face prin intermediul iconiței proprii plasate la rulare în zona de notificare a Windows.

whatsapp pentru desktop

După cum sunt sigur că ați intuit majoritatea dintre dumneavoastră, aplicația nu este altceva decât un internet browser împachetat și configurat pentru a funcționa doar cu site-ul web al clientului oficial. Prin urmare, pentru a putea utiliza WhatsApp de pe PC va trebui ca smartphone-ul să fie conectat în permanență la rețeaua Wireless care, într-un fel sau altul permite comunicarea locală între respectivul smarthone și PC.

Dacă doriți să utilizați WhatsApp pe PC eliminând necesitatea smartphone-ului, sfatul meu este să urmați indicațiile oferite în cadrul acestui articol.

În ceea ce privește clientul Unofficial WhatsApp, aceasta poate fi descărcat de pe site-ul său oficial și instalat, după cum am spus și în titlu, în orice computer cu Windows, OS X sau Linux.

Un comentariu
  1. Nu merge !! Cel mai sigur din cauza ca nu am pornit telefonul , dar problema este ca nu imi mai merge cum pot sa fac sa imi mearga si pe laptop si fara a porni telefonul?! Help me pls! :D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.