În Windows 8, 8.1 și 8.1 Update 1, swapfile.sys are un rol diferit de cel care majoritatea dintre noi ne-am fi așteptat să-l îndeplinească, iar dacă sunteți curioși, găsiți aici toate informațiile care-i justifică prezența și-i descriu atribuțiile.
La fel ca și hibernarea și memoria virtuală, această caracteristică importantă a sistemului de operare Windows poate scurta durata de viață a SSD-ului. Din acest motiv prefer să mut fișierul ce-l generează pe un Hard Disk (SSHD), și vă recomand și vouă să procedați la fel dacă îndepliniți această condiție, anume să dispuneți pe lângă SSD și de un alt Hard Disk instalat în computer.
Așadar, indicațiile oferite în continuare îi vizează doar pe cei care dispun de un SSD și de cel puțin un Hard Disk instalat în computer, deci nu le puteți în aplicare dacă nu îndepliniți aceste condiții.
Cum se dezactivează swapfile.sys
Swapfile.sys, după cum puteți observa și în prima imagine, se află implicit la rădăcina partiției C, adică a partiției în care e instalat și funcționează sistemul de operare. Pentru a-l muta din această locație, e necesar ca mai întâi să-l dezactivați. Dezactivarea swapfile.sys în Windows 8, 8.1, 8.1 și mai mult ca sigur și în Windows 10, se efectuează dezactivând caracteristica de care aceasta este strâns legată: memoria virtuală (pagefile.sys), iar asta deoarece, conform informațiilor din site-urile spre care am făcut trimitere în primele rânduri, veți vedea că nu putem renunța la swapfile.sys fără a renunța și la pagefile.sys, acestea formând un întreg în cadrul sistemului de operare.
Pentru a dezactiva pagefile și swapfile, dați click dreapta pe butonul Start și alegeți System. În fereastra ce se va deschide, dați click pe Advanced system settings.
Când panoul de proprietăți al sistemului se va deschide, accesați fila Advanced și, în cadrul Performance, apăsați butonul Settings.
În noul panou ce va fi afișat, respectiv Performance Options, accesați fila Advanced și apăsați butonul Change.
Debifați caseta Automatically manage pagging file size for all drives, apoi selectați pe rând toate partițiile listate pentru care a fost configurată memoria virtuală, bifați opțiunea No pagging file și apăsați butonul Set pentru a dezactiva paginarea.
După ce ați dezactivat paginarea pe fiecare dintre partițiile care o aveau activată, salvați modificările și reporniți computerul. La repornire, dacă veți activa în Windows Explorer afișarea fișierelor ascunse ori protejate de sistem, veți vedea că din partiția C au dispărut atât fișierul pagefile.sys cât și swapfile.sys.
Doar dacă ați urmat și pus în aplicare corect indicațiile de mai jos veți putea muta fișierul swapfile.sys din locația implicită.
Mutarea fișierului swapfile.sys
De fapt, după cum veți deduce de îndată, noi nu mutăm literalmente fișierul swapfile.sys, ci obligăm sistemul să genereze unul nou într-o altă locație, dar să-l trateze pe acesta ca și cum ar fi cel implicit. Acel lucru în facem apelând la link-urile simbolice, un artificiu incredibil de util în sistemele informatice. Vom crea așadar în partiția C un link simbolic având denumirea swapfile.sys, care să facă trimitere spre fișierul cu același nume de pe partiția aflată pe Hard Disk, în cazul meu fiind vorba de partiția identificată cu litera D.
Pentru crearea link-ului simbolic dați click dreapta pe butonul Start și alegeți din listă opțiunea Command Prompt (Admin). În continuare, înlocuiți litera D din comanda de mai jos cu litera corespunzătoare partiției în care doriți să fie generat noul fișier swapfile.sys, apoi executați comanda în linia de comandă.
mklink C:swapfile.sys D:swapfile.sys
După executarea comenzii reporniți computerul și activați memoria virtuală pe partiția dorită. Eu, după cum v-am făcut cunoscut și într-un articol anterior, prefer ca memoria virtuală să fie găzduită tot de Hard Disk.
După activarea memoriei virtuale reporniți computerul și accesați partiția D având Windows Explorer activat să afișeze atât fișierele ascunse cât și cele protejate de sistemul de operare. Dacă ați urmat corect pașii indicați mai sus, ar trebui să găsiți în aceasta fișierul swapfile.sys.
Observații
- Dezactivați memoria virtuală doar dacă știți ce faceți și sunteți convinși că sistemul dispune de suficientă memorie RAM. Eu, în condițiile actuale, nu mă încumet să o dezactivez chiar dacă sistemul dispune de 16 GB de memorie RAM!
- Mutați swapfile și pagefile (memoria virtuală) pe Hard Disk doar dacă acesta este suficient de rapid încât să nu frâneze executarea programelor; evident, puteți ignora acest sfat dacă dispuneți de suficientă memorie RAM încât fișierul de paginare să nu fie utilizat frecvent de către sistem.
- Faceți-vă un obicei din a verifica prezența link-ului simbolic în partiția C după instalarea de noi actualizări de sistem, de regulă după repornirea necesară după instalarea acestora.