După cum probabil știți, pentru a nu fi nevoiți să memorăm adresele IP ale site-urilor, au fost inventate domeniile web. De translatarea lor în adrese IP se ocupă serverele DNS (Domain Name Servers). Datorită acestora, de exemplu, pentru a accesa motorul de căutare Google tastăm google.ro în loc de 216.58.214.227, în bara de adrese a browser-ului web folosit.

Aceeași translatare poate fi efectuată și prin intermediul fișierului hosts, care în Windows se află în C » Windows » System32 » drivers » etc, dacă se dispune de privilegiile necesare pentru editarea conținutului său.

fisierul hosts

Deoarece în perioada imediat următoare voi publica o serie de tutoriale care nu vor putea fi urmate fără maparea locală a unui nume de domeniu real sau fictiv, voi explica în continuare pașii ce vor trebui urmați în acest scop.

Maparea locală a unui nume de domeniu poate fi efectuată în două moduri diferite: manual sau cu ajutorul unui program dedicat acestui tip de operații. Le vom cunoaște pe ambele.

Maparea manuală a unui nume de domeniu

Pentru a mapa manual un nume de domeniu, deschideți o instanță a Notepad cu drepturi de administrare. În acest scop, indiferent de versiunea Windows, tastați notepad în caseta de căutare, faceți click dreapta pe primul rezultat și dați click pe Executare ca administrator:

executare ca administrator

Când editorul de texte Notepad s-a deschis, accesați Fișier » Deschidere:

Notepad - Fisier » Deschidere

În fereastra Windows Explorer ce-și va face apariția accesați locația indicată mai sus. Pentru ca fișierul hosts să poată fi selectat, va trebui să activați mai întâi afișarea tuturor tipurilor de fișiere compatibile cu editorul Notepad:

deschidere hosts in notepad

Pentru maparea unui domeniu oarecare, introduceți adresa IP a serverului ce-l găzduiește, urmată de ambele variante de accesare disponibile, respectiv, cu și fără prefixul www. Apoi salvați modificările aduse fișierului.

mapare locala domeniu

Începând din acel moment, de fiecare dată când veți tasta în bara de adrese a navigatorului web domeniul mapat astfel, va fi afișat serverul Web cu IP-ul declarat în fișierul hosts:

domeniu mapat local

Astfel, veți putea simula existența unui nume de domeniu, sau configura unul real înainte de propagarea DNS-urilor.

Maparea unui nume de domeniu folosind HostsMan

Aceeași operație poate fi efectuată și cu ajutorul unui program. Eu obișnuiesc să folosesc în aceste scopuri HostsMan Editor, instrument al HostsMan, un utilitar gratuit pentru Windows care dispune și de o versiune purtabilă.

Ca și în cazul Notepad, HostMan va trebui executat ca administrator, cu avantajul că de această dată vă va fi puțin mai simplu să o faceți:

Run HostMan as Administrator

Pentru a deschide editorul integrat, accesați fila Tools și dați click pe ultima opțiune din listă:

HostMan Editor

Maparea unui nume de domeniu cu ajutorul HostsMan Editor este deosebit de simplă:

editare hosts cu HostsMan Editor

În plus, HostsMan efectuează și alte operații utile, cele mai importante dintre acestea fiind menționate în articolul de prezentare pe care i l-am dedicat tot azi.

Chiar dacă eu am mapat în exemple domeniul c.ls pe localhost, maparea poate fi efectuată pe orice altă adresă IP, locală sau externă, cu aceleași rezultate.

7 comentarii
  1. Chiar cautam un utilitar de gen,vreau sa ma apuc de Webdesign destul de serios si am nevoie de cunostiinte de gen! Multumesc!

    1. Salut!…
      Nu este greu sa te apuci de webdesign… daca ai clienti!… dar este frumos si ca simplu hobby!!!
      Aplicatii sunt de tot felul, depinde ce vrei sa faci ! Succes !

  2. Foarte frumos și bine explicat acest tutorial. Ar fi, de asemenea, de un real ajutor și o serie de tutoriale despre programare web, trucuri sau rezolvarea problemelor cele mai uzuale pe care le întâmpină un utilizator de rând.

    1. Mulțumesc, mă bucur că ți-a plăcut! Voi continua cu tutoriale despre operații simple pe/între cele mai comune CMS-uri, iar în timp voi aprofunda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.