Google Maps tocmai a primit o serie de actualizări importante care folosesc inteligența artificială, mai exact modelul Gemini. Scopul declarat este transformarea aplicației dintr-un simplu GPS într-un fel de ghid local interactiv, care să ne ofere context despre ce vedem în jur.

Google Maps cu Gemini

În esență, e vorba de două funcții noi: Landmark Lens și o versiune îmbunătățită a Live View. Ambele folosesc AI-ul direct pe dispozitiv pentru a afișa informații utile direct peste imaginea camerei cu scopul de a ne ajuta să ne orientăm mai ușor în orașele aglomerate, unde indicatoarele lipsesc sau fațadele clădirilor seamănă prea mult între ele.

Gemini Landmark Lens, aflată momentan în stadiu experimental, poate să identifice și să eticheteze în timp real clădiri importante – un teatru istoric, un muzeu sau un zgârie-nori emblematic pe care îl vezi în depărtare. Diferența față de o recunoaștere clasică („clădire” sau „statuie”) este că Gemini folosește baza de date uriașă a Google pentru a înțelege ce este acel obiectiv și de ce poate fi relevant pentru utilizator. Sistemul funcționează offline pentru recunoașterea de bază, dar se conectează la cloud atunci când informațiile locale sunt insuficiente.

Această funcție se bazează pe Live View, modul de navigare cu realitate augmentată care exista deja în Maps și care depindea de GPS, busolă și imagini. Versiunea actualizată folosește acum Gemini pentru a da indicații într-un limbaj natural. De exemplu, în loc de clasicul „virează la dreapta în 50 de metri”, aplicația îți va spune „virează la dreapta după frizerie”. Practic, imită felul în care oamenii își oferă indicații în mod obișnuit, bazat pe repere vizuale.

Google ține să sublinieze că funcțiile acestea sunt gândite ca un ajutor, nu ca un înlocuitor pentru navigarea clasică. Landmark Lens nu va recalcula traseul și nu va suprascrie harta; este doar un strat suplimentar de informații, pe care îl activezi doar dacă deschizi camera în Maps. Cât despre confidențialitate, politica rămâne aceeași: datele vizuale sunt procesate pe telefon ori de câte ori e posibil, iar imaginile nu se salvează nicăieri, decât dacă alegi tu explicit să faci asta.

Lansarea începe săptămâna aceasta pe Android și iOS în câteva orașe mari (Londra, New York, Paris, Tokyo), urmând să se extindă global. Evident, la început systemul nu va recunoaște instantaneu fiecare colț de stradă, deoarece depinde de ce repere vizuale are Google deja în baza de date. Pe măsură ce modelul AI se antrenează și tot mai multe locuri sunt catalogate, funcția ar putea deveni extrem de utilă pentru turiști sau pentru oricine iese buimac dintr-o stație de metrou într-un cartier în care n-a mai fost niciodată.

Actualizarea face parte din strategia Google de a integra Gemini în toate produsele sale, nu ca o jucărie de marketing, ci ca o componentă de bază care le îmbunătățește utilitatea. În cazul Maps, asta înseamnă că aplicația nu se mai mulțumește doar să-ți spună unde ești (coordonate GPS), ci încearcă să-ți explice și ce se află în jurul tău.

Ideea de navigare cu realitate augmentată nu e nouă – am văzut tentative similare și la Apple Vision Pro sau în alte aplicații. Avantajul Google stă însă în anvergură: miliarde de utilizatori și imagini colectate pentru Street View și o bază de cunoștințe gigantică. Pariul Google este că viitorul navigării nu ține doar de coordonate, ci și de context.

Mi-a plăcut

Mă bucură faptul că aceste funcții noi se concentrează pe navigarea la pas. Folosesc Google Maps aproape exclusiv pentru plimbări, pentru că la volan sunt fidel Waze de mai bine de un deceniu. Prin urmare, o funcție ca Landmark Lens o să ne prindă de minune în city break-uri, când explorăm orașe noi și nu știm pe ce stradă să o luăm pentru a nu trece pe lângă obiective importante.

Nu mi-a plăcut

Lipsa de claritate legată de datele suplimentare pe care le colectează. Deși Google ne asigură că imaginile brute nu sunt stocate, compania evită să spună ce se întâmplă cu metadatele: pe ce rute mergem, ce locuri vizităm, ce restaurante ne „vede” aplicația. Aceste informații sunt extrem de valoroase pentru profilul de consumator pe care îl construiesc despre noi. Din ele se pot extrage ușor tipare de genul: „bea cafea la Starbucks, vizitează muzee de artă și mănâncă la Pizza Hut”, informații care ajută la vânzarea de publicitate țintită și, implicit, la maximizarea profitului.

Spune-ți părerea!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.