Am găsit, în sfârșit, o alternativă solidă la Codex-ul celor de la GPT: Google Antigravity. Este un IDE construit pentru ceea ce Google numește „era agenților AI”, dezvoltat ca un fork de VS Code. Asta înseamnă că păstrează compatibilitatea cu ecosistemul de extensii existent, dar încearcă să integreze agenții direct în fluxul de lucru, fără să se simtă ca un simplu add-on.

Google Antigravity

Ideea de agenți care scriu cod sau rulează terminalul nu e vreo inovație marca Google; Cursor, sau VS Code cu ajutorul extensiilor, fac exact același lucru de multă vreme. Google nu a inventat nimic revoluționar aici, ci doar a implementat mai bine un sistem deja funcțional. Principalul punct de atracție este că oferă acces gratuit, cel puțin deocamdată, la instrumente pentru care până acum era musai să plătești un abonament sau să pierzi timp instalând și configurând manual extensii în VS Code. Practic, aveți totul gata de treabă direct „din cutie”, fără bătăi de cap cu setările.

Experiența pe macOS și micile bătăi de cap

L-am pus la treabă și pe macOS (versiunea 26.2), unde experiența este una decentă, dar departe de a fi perfectă. Deși se mișcă fluid, are prostul obicei ca, după vreo 30-40 de minute de lucru intensiv, să se închidă brusc raportând o eroare. Partea cu adevărat frustrantă apare la redeschiderea proiectului: am senzația că nu recuperează corect contextul conversației anterioare. Trebuie să-i reamintiți constant care e treaba cu proiectul respectiv, ce face codul și ce anume vreți de la el, ceea ce vă cam taie din elan.

Google Antigravity - probleme

Din câte am reușit să sap, problema pare să fie legată de Electron, o „bubă” care afectează chiar și VS Code-ul. Tot la capitolul lucruri care vă pot scoate din sărite este și faptul că Antigravity nu revine automat la ultimul agent utilizat după o repornire. Poate e vreo setare ascunsă prin meniuri pe care n-am avut răbdarea să o caut, dar este deranjant să trebuiască să-l selectați manual de fiecare dată când revii în aplicație.

Sincronizare și acces la modele: Claude și Gemini

O funcție utilă este sincronizarea multi-suprafață, care permite controlul agenților AI pe toate planurile de lucru. Un agent poate scrie codul în editor, îl poate compila în terminal și îl poate valida imediat în browser, totul într-un flux continuu. Este genul de integrare care vă permite să vă concentrați pe arhitectura proiectului, lăsând sarcinile repetitive pe umerii algoritmilor. În plus, am fost plăcut surprins să văd că include acces și la Claude, oferind astfel o flexibilitate mai mare în alegerea „creierului” care vă asistă.

Google Antigravity - modele disponibile

Eu folosesc Antigravity conectat la abonamentul Google AI Pro și, până acum, nu am primit niciun mesaj care să mă anunțe că aș fi epuizat creditele sau că există limitări. Totuși, în varianta complet gratuită, este foarte posibil să existe anumite praguri de utilizare, deși Google nu este foarte vocal în această privință momentan. Această automatizare folosește modelele Gemini pentru asistență contextuală, încercând să înțeleagă logica din spatele proiectului, nu doar sintaxa de bază.

Printre multele proiecte în care l-am pus la treabă se numără și rescrierea de la zero a codului care stă în spatele aplicației în care înregistrăm incidențele pe durata serviciului de gardă. Buba versiunii anterioare, creată cu Z.ai, era folosirea unui mecanism de cache bazat pe local storage. Deși atunci ne prindea bine, neavând acces la server din exterior, problema era că registrul rămânea blocat pe dispozitivul unde fusese creat. Când treceam de pe un laptop pe altul, vedeam liste diferite, iar sincronizarea genera deseori conflicte care duceau la pierderea înregistrărilor.

Google Antigravity - aplicație ticketing

I-am cerut lui Antigravity să elimine tot ce ținea de baze de date la nivel de browser și să implementeze funcționalități noi, precum un sistem de backup și restore, dar și o agendă de contacte. Agenda este extrem de utilă pentru a completa automat formularul cu informațiile invariabile (companie, sucursală, nume). Deși contactele se creează automat la înregistrarea unei incidențe, voiam și o secțiune de unde să le putem actualiza sau șterge, iar Gravity s-a descurcat cu brio.

Interesant este că, deși aplicația e în spaniolă, iar eu i-am dat instrucțiuni într-un amestec de engleză, română și spaniolă, nu a făcut nicio gafă la nivel de UI. A păstrat intacte denumirile butoanelor și ale mesajelor de notificare, ba chiar le-a corectat gramatical acolo unde era cazul. Este un semn că modelul înțelege contextul cultural și lingvistic mult mai bine decât v-ați aștepta de la un asistent tradițional.

Concluzie: Merită Antigravity?

Google pare să fi înțeles că un asistent prea autonom poate face greșeli, așa că panoul de control unde puteți monitoriza exact ce modificări face agentul sau ce comenzi execută în terminal oferă acea transparență necesară. Vă scutește de situațiile frustrante în care vă treziți cu cod „fantomă” pe care nu îl puteți explica. Deși stabilitatea pe macOS mai dă rateuri din cauza Electron, succesul în proiecte reale — precum rescrierea aplicației mele de gardă — demonstrează că platforma nu este doar marketing, ci un instrument util.

Google Antigravity - IDE IA

Disponibilitatea pe Linux este un mare plus pentru mine, iar faptul că primiți gratuit acces la un sistem „la cheie”, care în alte părți necesită abonamente grase sau configurări laborioase, face ca Antigravity să fie o alternativă extrem de tentantă la Cursor sau GPT Codex. Rămâne de văzut cum va evolua după perioada de gratuitate, dar momentan, direcția pare a fi cea corectă pentru programarea asistată, atâta timp cât sunteți dispuși să îi reamintiți contextul după un eventual crash.

Spune-ți părerea!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.