În urmă cu șapte luni am renunțat la țigările „analogice” în detrimentul celor electronice. Între timp am probat tot felul de lichide, ba chiar am învățat să mi le prepar singur în funcție de necesități și preferințe. Am schimbat și dispozitivul. De o bună bucată de timp vapez cu un Kayfun Lite Plus montat pe un Nemesis shined, mod mecanic cu acumulatori 18350, ambele originale.
Inițial am achiziționat clone, că nu voiam să investesc niște bani înainte să fiu sigur că e ceea ce căutam, apoi am achiziționat originalele, lucru regretat chiar din primul moment, când am văzut că între ele nu este nici o diferență.
Simptome și reacții adverse
Am citit pe forumurile despre țigările electronice tot felul de mărturii, unele chiar înspăimântătoare. De exemplu, un tip mărturisea că îi sângerează gingiile, altul că s-a umplut de coșuri și un altul că nu mai poate respira, fiind în prag de asfixie din cauza țigării electronice.
În urmă cu vreo trei săptămâni, iar întâmplarea chiar m-a înfricoșat, eram în magazinul de țigări electronice de unde îmi cumpăr în ultima vreme bazele și aromele. O doamnă aflată la coadă se plângea de arsuri, de bubițe apărute pe brațe, piept și spate, ca și cum de o intoxicație alimentară ar fi vorba; și-a suflecat chiar și mânecile cămășii pentru a-i demonstra vânzătorului — tipul vapează de vreo 3 ani— că nu vorbește prostii.
M-am reîntâlnit cu doamna respectivă pe stradă, câteva săptămâni mai târziu, așa că am profitat pentru a o întreba cum se mai simte. Mi-a răspuns că a fost o alarmă falsă. Că făcuse tot felul de analize, consultații și raze, iar de pe urma acestora a rezultat că de fapt era vorba de o alergie la polenul de grâu și porumb, motiv pentru care a renunțat să-și viziteze des părinții din Mărginime.
În ceea ce mă privește n-am avut nici un fel de reacție adversă. Mai mult, nu mai tușesc și nu mai simt nevoia să-mi „reglez vocea”.
Cantitatea și concentrația vapată
În primele trei luni încercam să reduc concentrația de nicotină pe care o vapam. La un moment dat foloseam lichide cu o concentrație de 4 mg de nicotină/ml. Când am observat că vapez cam 4-5 ml/zi am schimbat strategia: am crescut brusc concentrația de nicotină la 12 mg/ml. Consumul s-a redus treptat, iar în momentul de fața vapez aproximativ 1 ml/zi.
Față de perioada în care fumam, acum rezist mult mai lejer la eforturi fizice, iar dependența s-a redus impresionant de mult.
De exemplu, într-o zi am uitat să-mi încarc atomizorul înainte de a pleca la pescuit și mi-am dat seama abia când eram pe malul Oltului. Pe la ora 14 am rămas fără lichid. Pe la 19 deja simțeam nevoia să vapez. Pe la 20 m-a sunat un amic să mă invite să rămân peste noapte la pescuit, să dăm la răpitor. Am acceptat, dar l-am rugat să cumpere niște lichidde 12, ceva de fructe. N-a găsit, iar la mine acasă nu era nimeni. Am rămas la pescuit peste noapte și chiar dacă m-a invitat să fumez din țigările lui, am rezistat tentației și l-am refuzat. Am ajuns acasă a doua zi, după-amiază. Nici mie nu îmi venea să cred că am rezistat atât de mult!
Ce vreau să spun prin asta e că nu doar dependența de nicotină e cea cu care ne luptăm atunci când încercăm să renunțăm la acest viciu stupid, ci și cu dependența de aditivii din țigări.
Experiențele
Majoritatea plăcute. Pentru a le evita pe cele neplăcute, schimb rezistența o dată la 3-4 zile. Pentru construirea ei pe Kayfun Lite Plus folosesc Kanthal de 0.3, 6 spire cu diametru de 1 mm, setată după procedura explicată aici. Dacă nu fac acest lucru mă izbește inevitabil acel gust de ars ori leșios generat fie de către depunerile de pe rezistență, fie de vata care se îmbâcsește foarte rapid pe aromele de tutun și cele dulci, care se caramelizează.
Gustul e mai atenuat, la fel și mirosul. În vara asta am mâncat mai multe fructe decât am mâncat în toată viața mea. Râdeam de cei care îmi spuneau că fumatul afectează papilele gustative. Greșeam.
Deși de când vapez mănânc mai des și mai cu poftă, n-am luat în greutate, dar „păstrarea siluetei” cred că se datorează și pasiunii mele pentru pedalat, de care nu m-am despărți nici măcar o zi. E posibil să ajute și plimbările mele pe coclauri sau prin pădure, cu dslr-ul la gât și ghiozdanul în spate, în căutarea păsărilor, gâzelor, plantelor și peisajelor cu care-mi umplu albumele de pe Flickr.
Planuri de viitor
Să-mi cumpăr un atomizor mai mare. Nu! Deși nu aveam în gând asta atunci când am început să folosesc țigara electronică, sper ca în mai puțin de un an să renunț și la ea. Nu de alta, dar vapatul nu este nici pe departe inofensiv, așa cum ni-l laudă comercianții de produse pentru vapat. Deși nu mai vapez la fel de mult ca la început, nu mă simt în largul meu atunci când știu că mai am o singură baterie încărcată în buzunar, sau o singură sticluță de lichid în sertar. N-am scăpat încă de dependență, dar în acest scop mi-am făcut un obicei din a ieși la pedalat sau fotografiat fără a lua modul cu mine. Sper așadar ca în următorul articol pe această temă să vă spun cum mă simt de când nu-i mai port grija…
Nu ai specificat nimic de costuri. Costuri totale per luna si cate ” țigări ” fumezi pe zi .
Costurile pot varia în funcție de lichidul folosit. Eu consum lunar 100 ml de bază + 10 ml de aroma.
Încearcă şi metoda Allen Carr…
https://www.google.ro/?gws_rd=cra&ei=CbkdVIntO-T8ygP9uoDgAg#q=allen+carr+in+sfarsit+nefumator
Caută şi citeşte În sfârşit nefumător !…şi vei renunţa şi la aditive !
Rezultat 100 la 100.
Baftă !
Pui si tu aici un link catre contul tau de flicker? Ca n-am dat pe acolo niciodata! App ce DSLR ai si ce obiective folosesti? Luna viitoare am in plan sa imi cumpar ceva obiective (mai iefitne sau unu bun si atat)pentru un Canon 400d cumparat acum ceva vreme.
Mda….exista foarte multi oameni care au tot felul de reactii adverse si care dau vina pe tigara electronica, dar daca isi fac niste analize constata ca de fapt nu este asta cauza. Eu vapez de aproape 4 ani si nu am simtit nicio reactie adversa negativa. Mai mult decat atat, mi-am facut si controale la plamani sa vad cum stau si mereu au iesit foarte bine.
Salut! Sunt incepator si pentru a renunta la fumat am trecut la vapat de 2 zile. De la ce este acea usturime in piept cand vapezi? E prea multa nicotina sau nu e reglata corect tigara electronica? Va multumesc frumos si va doresc paste fericit! Hristos a inviat!