Am găsit un singur model de cutie care poate fi folosit pentru a transporta în siguranță micuța dronă Cheerson CX-10, prea mare și prea de expoziție pentru gusturile mele. Eu îmi doream ceva care să încapă în buzunar și să țină mini-drona fixă indiferent de zdruncinături, ceva de genul celei din imaginea de mai jos, confecționată de mine dintr-o cutie mică de Pringles.

cutie transport cheerson cx-10

Pe lângă cutia mică de chipsuri Pringles veți mai avea nevoie și de hârtie de împachetat, un tub de Super Glue, o farfurie de unică folosință, „capace” și 10 cm² de burete autoadeziv. Nu ar trebui să veți avea nevoie de mai mult burete pentru o cutie menită să protejeze pe durata transportului un smartwatch, o mini dronă sau un alt gadget cu dimensiuni asemănătoare.

Despre secționarea simetrică a cutiei de chipsuri v-am vorbit deja aici, iar alte instrucțiuni nu am ce să vă dau, se înțelege ce aveți de făcut din galeria foto inferioară.

Din farfuria de unică folosință decupați un disc pe care îl lipiți sub cel de hârtie de împachetat aflat sub capac. E un „feature” opțional, dar dacă tot facem ceva, să-l facem până la capăt!

lateral cutie transport mini drona

La fel de importat este să calculați înălțimea cutiei astfel încât gadgetul aflat în aceasta să fie ținut în poziție fixă de către bureți. Surplusul, adică bucata decupată din corpul cutiei pentru reducerea dimensiunii acesteia, îl puteți folosi, la fel ca mine, ca întăritor ai pereților exteriori.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.