În cea mai recentă versiune a Google Chrome (29) putem activa, prin intermediul funcțiilor experimentale, noua interfață a paginii de rezultate a Google care, spre diferență de cea cu care ne-am obișnuit, nu include caseta de căutare și nici bara neagră de navigare, fiind mult mai aerisită:
Pentru activarea noii interfețe a Google Search, introduceți chrome://flags în bara de adrese a Internet Browserului Google Chrome, apoi activați API-ul Instant extins:
Pentru aplicarea noilor setări și respectiv, activarea API-ului Instant extins care ne va oferi acces la noua interfață a Google Search, va trebui să reporniți Google Chrome:
Teoretic, noua interfață a Google Search ar trebui să-și facă apariția imediat după repornirea browserului. Practic, acest lucru se întâmplă abia câteva minute mai târziu (în cazul meu a durat aproape o oră până la activarea propriu-zisă), dar activarea poate fi „forțată” resetând setările browserului Google Chrome așa cum v-am arătat aici (nu vă faceți griji, nu veți pierde nici marcajele și nici extensiile în timpul resetării!).
sursa: googlesystem
Mie mi-a aparut azi noapte fara sa activez nimic dar nu a durat mult dupa doua refreshuri a disparut, acum am activat si mi se pare chiar practica mersi de pont .
Nu poti face un tutorial si cu noul feed al facebook-ului ca am facut cerere din primavara si inafara de cautarea cea noua nu mi sa updatat si feedul .
Mie acum vre-o 3 zile….tot asa pentru cateva minute mi-a aparut aceasta interfata pe chrome,mozilla si opera 12.16 :)
De cate ori schimba Google cate ceva, pe mine ma sperie. Simt asa cum mai face el o manevra. Dar poate ma insel si vrea doar sa uniformizeze experienta browserului cu sistemul lor de operare.
Super tare! Dar asta va deveni o interfata by default sau doar e u experiment? Google a mai incercat acum 2 ani o interfata pentru pagina lor in care aparea o bara neagra laterala (acum e folosita pentru pagina google de pe smarphone-uri si tablete dar nu pentru PC-uri)
Se experimentează de moment, dar presupun că va deveni cea predeterminată atunci când în browserul utilizat e folosit motorul de căutare Google.
S-a dezactivat automat la ultimul update (eu am 30.0.1599.14 beta-m). Deci nu cred că Google o va păstra pe desktop, deși a introdus ceva foarte asemănător pe Android.
Ultimul update? De când versiunea stabilă face update la beta? Verifică, sunt convins că API-ul Instant extins este dezactivat…
Aveam beta si inainte si mi se activase singura optiunea. La ultimul update beta s-a dezactivat (era pe modul Prestabilit).
Nici pe versiunea stabilă nu e activată, asta deoarece se experimentează. Mai ții minte cât timp a fost în teste noul look al YouTube înainte de a deveni oficial?
Si cum activez din nou bara aceea neagra?
M-am obisnuit cu ea si o vreau inapoi.
Am dezactivat si am activat API-ul ala, dar nimic
Așteaptă câteva ore și va apărea singură.