Există în online un personaj care de ani buni s-a aciuat pe lângă blogul meu, ca un oportunist digital. Metoda lui este de o simplitate dezarmantă: vede un articol cu potențial, îl copiază, reformulează superficial trei idei și apoi îl prezintă publicului său ca și cum ar fi descoperit piatra filosofală. L-am prins în fapt de nenumărate ori folosind o tactică la fel de simplă: publicam o variantă inițială a unui material, o lăsam online câteva ore, timp suficient pentru a fi preluată, după care o actualizam masiv. La el, desigur, rămânea varianta mea incipientă; versiunea lui, însă, era chiar mai slabă decât schița mea.
Cel mai recent exemplu care mi-a confirmat din nou tiparul a fost articolul despre oferta la Perplexity. Fătul lui editorial, sau cum vrea să numească mizeria publicată după ce s-a chinuit să fie creativ, demonstrează cât de mult îl duce capul.
Înțeleg că deși internetul e mare și că, din milioanele de articole publicate zilnic, e posibil ca cineva să le poată găsi mereu pe ale mele, că am un stil așa, aparte, care atrage (haha). Ceea ce refuz să înțeleg este lipsa de etică: de ce nu pune un link către sursă, dacă tot copiază inclusiv tabelele, cu tot cu greșelile pe care le las intenționat uneori?
Reacția mea
Ce nu înțelege el este că m-am prins de mult de acest tipar. Iar acum, inteligența artificială este suficient de avansată încât să mă ajute să identific rapid ce articole a mai „actualizat” și pe ce subiecte încearcă să se facă remarcat. Așa că am început să procedez la fel, dar în sens invers. De vreo două săptămâni, iau idei din articolele sau ghidurile publicate de el și care par să aibă tracțiune (un titlu și numărul de comentarii îmi sunt suficiente, nu citesc tot articolul, pentru a citi prostii am Reddit), după care produc un material, cred eu în ignoranța-mi specifică, superior.
Subiectiv, desigur, dar rezultatele încep să se vadă. Am publicat varianta mea și am intrat în competiție directă. În Google, în doar două săptămâni, am reușit deja să poziționez câteva articole peste ale lui, pe subiecte unde, până atunci, era singur. Este doar o chestiune de timp până când vizitele pe blogul său se vor înjumătăți. Dacă tot trăim într-o lume liberă în care totul este o „coincidență”, atunci să fie coincidență până la capăt.
O mică notă personală
Eu nu scriam despre televizoare, deși aș fi avut multe de spus. Din ce vedeam că publică și din opiniile pe care le emitea, era clar că, deși se dă mare expert, este doar un expert în a-i copia pe alții. Nu are o opinie proprie, nu a avut niciodată; singura lui abilitate este copiatul. Atât l-a dus capul, atât poate.
Așadar, dacă aveți blog – și știu că mulți dintre cei care mă citiți aveți – și vă cântă cucul pe la geam, nu-l alungați. Faceți la fel ca mine: puneți-i Spotify.
Acest material este un pamflet; orice asemănare cu persoane și păsări reale e pur întâmplătoare.
