De Black Friday, deși nu era plănuită, am făcut prima mea comandă pe ClickShop.ro. Deși pusesem ochii pe respectivul SSD cu câteva luni înainte, nici prin gând nu mi-ar fi trecut că doar ClickShop o să-l aibă în catalog. Referitor la comandă n-am nimic de comentat, SSD-ul a ajuns marți, chiar mai devreme decât mă așteptam și, minune, funcționează! E o minune că funcționează având în vedere felul în care a fost ambalat! Mi-a stat puțin inima în loc atunci când am deschis cutia și-am văzut ceea ce vedeți și voi în fotografia postată mai jos.

ambalare clickshop

SSD-ul ambalat în propria lui cutie, introdus într-o cutie imensă alături de o cartelă Telekom și acte. Nu tu protecție care să amortizeze eventualele șocuri din timpul manipulării coletului, nu tu ambalare în așa fel încât SSD-ul să nu se plimbe de colo-colo în marea cutie în care a fost livrat.

E un SSD, dar putea fi un Hard Disk sau orice altă componentă PC ori dispozitiv electronic pentru care șocurile ar fi putut fi fatale! Nu înțeleg de ce s-a făcut economie de plastic, inclusiv aș fi preferat să ajungă coletul cu câteva zile mai târziu decât să-l primesc așa cum l-am primit! O să-mi iasă greu din cap imaginea asta, așa că de moment exclud posibilitatea unei viitoare comenzi pe clickshop.ro.

7 comentarii
    1. Da, dar avea mari șanse să ajungă vrac.
      Dacă ți-ar ajunge astăzi produsul comandat, dar defect fiindcă a fost prost împachetat, nu cred că te-ai bucura că ți-a sosit mai repede decât la alții.

  1. Economie sau nu, e vorba de respectul pe care ar trebui sa il aiba fata de clienti. Ceva in genul asta am patit si eu cu pcgarage, am trimis un telefon in garantie, frumos ambalat, in cutia lui originala. Dupa ce a iesit din service mi l-au trimis in cutia unei placi de baza, plus actele de la acea placa de baza, presupun ca au vrut sa scape de acele gunoaie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.