David Latimer a tot apărut în ultimii ani la TV și-n reviste de tot felul datorită grădinii sale din damigeană, grădină care, de aproape 43 de ani, nu necesită altceva decât lumină.
Răsadurile au fost introduse în damigeană în primăvara anului 1960 împreună cu pământul, îngrășământul și aproximativ 400 ml de apă, apoi damigeana a fost sigilată, scoasă în grădină și lăsată pentru a supraviețui pe cont propri. 12 ani mai târziu plantele din damigeană au primit a doua și ultima oară apă, iar damigeana a fost resigilată. Continuă să citești …
De când sunt „pe picioarele mele” și până în 2013 n-am încetat să-mi fac planuri. La final de 2013, după un an în care aproape nimic nu a ieșit după cum am planificat și mi-am imaginat, după un an în care aproape tot ce construisem în anii anteriori s-a năruit cărămidă cu cărămidă, după un an de alergat după mai bine și-am găsit doar mai greu, am înțeles că viața nu e despre planuri, ci despre luat ca atare și trăit, așa cum e ea, cât mai plăcut cu putință.
Dacă anii anteriori mă zbăteam să câștig și să strâng cât mai mult, în 2014 n-am zăbovit să-mi cheltui banii în tot ce-am considerat că face existența mea sau a celor apropiați mie mai plăcută. În mod ciudat, contrar așteptărilor multora mai experimentați în ale vieții de la un an trăit așa cum l-am trăit eu, se pare că voi păși în 2015 nu doar cu mai multe amintiri frumoase, ci și cu mai mulți bani în portofel și-n cont decât am făcut-o la trecerea dintre anii precedenți. Continuă să citești …
Vă doresc, ei bine… ce-mi doresc eu mie! Bine-ar fi ca urările mele să se împlinească și să vă bucurați de împlinirea lor sănătoși, alături de cei dragi!
Provin dintr-o familie modestă, cu tată electrician, bunic zugrav, bunică și mamă casnice. Ai mei au divorțat când aveam 2 ani. Fusesem încredințat mamei mele. Ea a rămas în Vulcan, tata și familia lui s-au mutat în Bistrița. Tatăl meu, tot prin acea perioadă, fusese diagnosticat cu diabet zaharat, iar înainte să împlinesc 6 ani, rămăsese fără ambele picioare, amputate din cauza unor răni care, datorită bolii, nu cicatrizau. Distanța și boala tatălui meu ne-au depărtat într-atât de mult încât primele mele amintiri cu el își au originea în poze pe care mi le arăta mama. A murit când aveam 8 ani, mult prea devreme să apuc să-l cunosc în circumstanțele date.
Ca femeie într-un oraș minier era aproape imposibil să-ți câștigi existența, darămite să mai întreții și un copil! Chiar și așa, prin sacrificii pe care numai ea le știe, mama a reușit să-mi ofere o copilărie fericită, nicidecum una marcată de lipsuri ci din contră, știam că dacă mama îmi promite ceva, e doar o chestiune de timp până când dorința mea se va împlini. Uneori treceau zile, alteori ani, dar de cele mai multe ori dorințele mele se îndeplineau. Pentru mine nu conta că Moș Crăciun ajungea în decembrie, aprilie sau august, important era că ajungea la un moment dat. De altfel, dacă bine-mi amintesc, Moș Crăciun a ajuns o singură dată mai devreme, nu eram acasă, așa că m-a căutat și găsit într-un final la grădiniță. Continuă să citești …
Am luat prima amendă din viață. FISC-ul a avut plăcerea. Trebuia să primesc la domiciliul din buletin ceva înștiințare, n-am primit. Primesc la respectiva adresă tot felul de spam-uri și facturi, iar cei care locuiesc acum în apartament au grijă să-mi comunice prezența fiecăruia, așadar, o astfel de înștiințare n-ar fi avut cum să fie trecută cu vederea, dar fie, să zicem c-au trimis-o.
Eu am aflat ieri, când m-a sunat Oana să-i plătesc abonamentul Tursib, moment în care am aflat că banca, fără nicio explicație conform procesatorului de plăți online, a blocat tranzacția. Am sunat imediat la bancă fiind convins că e vorba de o greșeală, eu știindu-mă cu bani în cont. Nu era o greșeală, era o poprire solicitată de A.F.P.M. Hunedoara în 25 noiembrie 2014. Continuă să citești …
