Au mai rămas trei zile până, cel puțin din partea mea, la așteptatul Black Friday, când voi da iama în magazinele online pentru a vâna, dacă vor face parte din ofertă, chestiile pe care le-am ochit încă din primăvară. Anul trecut am așteptat Black Friday pentru a cumpăra un SSD, dar cum din oferta niciunui magazin nu a făcut parte modelul pe care mi-l doream, l-am achiziționat la preț normal. Anul acesta, în schimb, am început să adaug produse în wishlist încă din luna mai, în speranța că măcar două dintre acestea vor beneficia de preț redus.

Black Friday

Îmi place foarte mult să citesc, așa că îmi doresc de mult timp un Kindle, ca să nu-mi mai dezvolt pectoralii, bicepșii, spatele și alte alea citind. De altfel, chiar la începutul acestei luni am avut o încercare eșuată de a pune mână pe un Paperwhite la preț bun. N-a fost să fie.

Tot din wishlist făcea parte și un modul de 8 GB RAM DDR3 pentru laptop, dar mi-am pierdut răbdarea chiar la începutul acestei luni, așa că nu mai este cazul. În schimb, mi-au rămas pe listă Nokia Lumia 920, Nexus 7 II, ASUS RT-N56U Black Diamond, D-Link DNS-320L și cam atât, că, din nefericire, n-am câștigat la Loto și, din fericire, nici n-am jefuit vreo bancă. Voi?

13 comentarii
  1. Mi-as dori un SSD si un modul de 4gb ram ddr3 pentru laptop. Avand in vedere ca bugetul e limitat si stors in acelasi timp de masina, voi ramane la un modul de ram.

  2. Nici eu nu am mai avut rabdare si, cum necum, am rusit sa imi iau la inceputul acesti luni un SSHD de 500 GB si un lumia 520 (nu pot decat sa visez la un 920, sau 925, deocamdata). Iar pentru Black Fiday lista arata cam asa : un modul de 4 GB RAM pentru laptop, un mouse wireless, o masina de tocat carne pentru bunica (nu radeti), si poate un alt telefon pentru fratele meu .

    1. In primele ore de utilizare (instalare windows+drivere+programe) nu am simtit diferenta, se misca la fel ca HDD normal, dar dupa vreo cateva reporniri a inceput sa isi faca simtita prezenta memoria flash.
      Avand in vedere pretul, capacitatea si performantele pot afirma ca un SSHD reprezinta compromisul cel mai convenabil in cazul in care iti doresti un SSD dar nu ti-l poti permite!

  3. nexus 7 mi-as lua si eu… chiar versiunea 2013… insa nu ma convinge display-ul.. e cam micut…
    in rest d7100 si un blit mai ok…

  4. Eu de Black Fraieri-day aș dori să-mi trag un celular de cela dăștept di tăt, și anume adică am ochit Huawei Ascent P6 sau Allview X1 Soul, acoma dăpinde și de priețuri, adică ce reduceri or să baje, che dacă o pune 5% ori 10% atuncea mai bine m-aș lipsi să-mi tot belesc ochii în monitor ca să urmăresc cifrele mai ceva ca la bursa Wall Street… B A F T Ă !!!

  5. mai sunt cateva ore pana incepe nebunia, iar eu am pus ochii pe un obiectiv, si un samsung galaxaxy s2, si cam atat, ca mai nou is lefter!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.