Ce știe Google despre mine? Aproape tot, de la site-urile pe care le vizitez la ce mi-am mai cumpărat și unde-mi fac concediul. Știe că-s în mașină și mă îndrept spre București, și știu că știe asta fiindcă și îmi recomandă, fără să-i cer și fără să folosesc Maps, un alt traseu din cauza unui accident care… „îngreunează circulația” pe cel curent.
Când mi-am văzut pentru prima dată, printre rezultate, produsul comandat de pe Amazon, am ridicat nedumerit din sprânceană. Nu m-am speriat, că nu comandasem bombe (pe alea le cumpăr doar din Obor), dar mă luase pe nepusă masă.
Informațiile acestea par banale și lipsite de valoare, dar nu sunt. Și nu sunt deoarece unei companii îi va fi mult mai ușor să-ți vândă un produs știind deja că îți place.
De-asta multe site-uri le colectează și păstrează inclusiv pe alea anonime pe care le tratează gen „OK, nu știm precis cine ești, însă știm că te interesează o cameră dublă la hotel de 5 stele, în Madagascar, iar noi avem un client care are 3 astfel de camere libere!”.
În fine, dacă sunteți curioși și vreți să aflați ce vrea Google să credeți că știe despre voi, este suficient să accesați aplicația Activitatea mea. Dacă găsiți informații pe care le considerați confidențiale și vreți să le eliminați, sau dacă pur și simplu doriți să evitați colectarea lor în viitor, v-ar prinde bine să cunoașteți și acest panou. Măcar e simplu de soluționat…
Foarte interesant. Descopăr bucuros că sunt un internaut de mâna-ntâi, am activată doar monitorizarea istoricului youtube, restu-s toate dezactivate.