Una dintre noile caracteristici ale Windows 8.1 despre care s-a vorbit foarte puțin este Group Policy Caching, despre care puteți afla mai multe aici. Această caracteristică, foarte pe scurt și pe înțelesul tuturor, atunci când calculatorul este parte a unui grup / domeniu, accelerează pornirea sistemului de operare obținând informațiile grupului din cache-ul local, evitând astfel întârzierile provocate de descărcarea acestora de la un controler de domeniu.

activare cache Group Policy

Activată implicit în Windows 8.1, parametri Group Policy Caching pot fi modificați din Local Group Policy Editor. Tot din acest loc puteți opta și pentru activarea sau dezactivarea sa.

Pentru a activa sau dezactiva cache-ul Group Policy, dar și pentru a-i modifica parametri, introduceți în caseta Run (Win+R) comanda gpedit.msc și apăsați butonul OK:

gpedit.msc

În Local Group Policy Editor accesați Computer Configuration » Administrative Templates » System » Group Policy. În panoul din partea dreaptă, dați dublu-click pe Configure Group Policy Caching, sau click-dreapta » Edit:

activare cache group policy

În continuare presupun că știți ce aveți de făcut pentru activarea sau dezactivarea sa. Bineînțeles, vă pierdeți inutil vremea modificând, activând sau dezactivând această caracteristică dacă sistemul nu este parte a unui grup ori domeniu.

Publicitate:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.