Instalarea actualizărilor la cel puțin 3 zile după apariția lor e una dintre chestiile bune pe care le-am învățat de când am început să folosesc Windows, obicei pe care vi-l recomand și vouă!
Ieri, după ce Microsoft a lansat joi 16 actualizări de securitate pentru Windows 7, s-au umplut forumurile cu utilizatori care acuzau repornirea continuă a computerelor configurate în dual sau multi boot, după instalarea respectivelor patch-uri de securitate.
Ca de fiecare dată, s-au trezit unii vorbind despre nu știu ce conspirație a Microsoft de a diminua în acest fel numărul de utilizatori ai distribuțiilor GNU/Linux, teorie foarte ușor de demontat.
Pe cei de la Microsoft sunt convins că-i doar fix acolo unde nu-i bate soarele de numărul „mare” al utilizatorilor de GNU/Linux. Ca să vă faceți o idee despre ce vorbim aici, priviți puțin cota de piață a celorlalte sisteme de operare decât cele enumerate în aprilie 2014. Exact! 3,51%! Dar să nu creăm confuzii! Toate distribuțiile GNU/Linux reprezintă, în medie, doar 2% din total.
O altă chestie de care n-au ținut cont cei care acuză Microsoft de atac direct asupra creșterii și înfloririi comunității GNU/Linux e efectul negativ al update-ului problematic, identificat cu codul KB3033920: odată instalat, acesta update nu permite funcționarea niciunui sistem de operare existent în PC, inclusiv a Windows 7. Cu alte cuvinte, Microsoft e atât de supărat pe cei care vor să folosească și Ubuntu sau Linux Mint în paralel cu Windows 7, încât nu-i mai lasă să folosească nici măcar Windows. Da, după care marmota învelea ciocolata în staniol…
Oare când își vor da seama acești inteligenți înfocați utilizatori de Ubuntu că, printre altele, cota de piață a distribuțiilor GNU/Linux e tot mică nu din cauza Microsoft, a sfântului satelit ori a Apple, ci din cu totul alte motive, printre care și replicile lor, adevărate izvoare de cunoaștere și bunăvoință, gen „Linux nu e pentru cretinei obișnuiti cu Next, Next„?
din pacate linux e mai complex si nu poti rula multe aplicatii pe el ptr ca sunt create ptr windows
Nici Windows nu poate rula aplicații pentru Linux. Nici OS X nu poate. Astea le face la fel, mai mult sau mai puțin complexe decât Linux?
nu , dar sunt 2 probleme majore cel putin din punctul meu de vedere
1-majoritatea aplicatiilor care apar pe piata (si ma refer la pc) sunt facute ptr windows nu linux nu os
2-in linux de multe ori daca vrei sa instalezi ceva trebuie sa folosesti tabloul ala negru comander parca ii zice si trebuie sa scrii comenzi si ptr un utilizator casnic e dificil , ptr tine nu , ori in windows ai download si next next … iar eu personal nu am reusit dupa o munca titanica ptr mine sa fac imprimanta sa-mi mearga la duplex cand printez , pur si simplu imi era blocata optiunea
Trebuie să ții cont și de faptul că majoritatea aplicațiilor apar pe Windows fiindcă e cel mai utilizat OS dintre toate. Chiar și așa vei fi uimit când vei afla cât de multe aplicații extraordinar de bune și utile găsești în distribuțiile GNU/Linux, dar n-au o versiune pentru Linux sau OS X. Fiecare sistem are părțile lui bune și rele, iar alegerea între unul sau celălalt se face în funcție de ce vrei să faci cu respectivul PC.
Eu de exemplu nu pot folosi doar Linux, deși mi-ar plăcea. Sunt instrumente pentru care fie nu găsesc alternative, fie alternativele lasă foarte mult de dorit. Dar hai să revenim la subiect! Microsoft, atunci când lansează update-uri, ține cont doar de ce necesită Windows și punct, la fel cu nici Canonical și Apple nu fac update-uri ținând cont de problemele pe care acestea le-ar putea provoca în sisteme configurate în dual boot Windows. Din acest motiv nu pot fi acuzați de rea voință sau rea intenție.
oricum e mai dificil de lucrat cu linux decat windows , dupa cum spuneam aplicatiile nu se instaleaza nu next decat cateva in rest trebuie scrise comenzi
Să știi că majoritatea distribuțiilor dispun de magazine precum Ubuntu Software Center, cel disponibil în Ubuntu, asemănător cu magazinul de aplicații din Android și Windows 8+
Nu se mai face chiar totul din Terminal.
stiu , am si folosit center dar cand am folosit eu probabil erau mai putine aplicatii si multe trebuiau instalate din terminal , cel mai mult m-a afectat ca nu am reusit sa fac imprimanta sa mearga la duplex. am modificat si interfata si semana cu windows dar mai este mult de lucru pana sa poata concura cu adevarat cu windows , poate fi folosit sa zicem ca o alternativa la windows ptr cei care sunt satui sa lupte cu erorile si virusii de pe windows
Sunt un vechi utilizator de windows și doresc să subliniez faptul că atât windows-ul cât și toate celelalte aplicații (și sunt multe) le dețin legal ! De „N-sprezece” ori am fost tentat să renunț definitiv la Windows din cauza nenumăratelor erori ale celor de la Microsoft ! De când a apărut windows 8, am făcut upgrade și ajunsesem la un moment dat să am emoții de fiecare dată când apărea câte un update, pentru că au fost foarte multe situații în care nu-mi mai mergeau anumite programe ! Am dat telefon la MIcrosoft de multe ori, nu era vina lor și mă puneau să aștept până când cei răspunzători puneau la dispoziție „patch”-urile respective, pentru a funcționa din nou. Este bine cunoscut faptul că cei de la nVidia nu vor sub nici o formă drivere pentru Linux !!!! Cei de la nVidia oare nu sunt mână-n mână cu cei de la Microsoft ? Acuma: pentru că am citit mai sus comentariile legate de Linux vs. Windows. Windows 8.1 (500 de RON + Microsoft Office – în jur de cel puțin 1500 RON, deja avem 2000 RON ). Linux oferă GRATUIT aceste programe. Instalarea Linux Mint 17.1 Cinnamon (este cel pe care-l cunosc cel mai bine) se face cu tot cu update-uri în cel mult 30 de minute. Câte zile vă ia să instalați un kit de windows 7 care nu are SP 1 (așa am eu licența), cu toate update-urile la zi ? Linux odată instalat, are și office gratuit, perfect (sau aproape perfect) compatibil cu Microsoft Office. Au progresat enorm cei care fac aceste distribuții, folosirea unui terminal fiind necesară în cazuri izolate. Se găsesc tutoriale cu tonele în cazul în care aveți nevoie de folosirea acelui terminal. S-au dezvoltat foarte multe programe pentru Linux, pentru a acoperi o gamă cât mai variată de cereri ! Majoritatea covârșitoare a programelor SUNT GRATUITE ! Sunt și programe pe bani, Corel spre exemplu (program de editat poze), oferă și pentru Linux acest program, la sume decente. Celor cărora le plac jocurile, vor fi dezamăgiți de Linux ! Nu se vor putea juca ! Așadar, pentru cei „acriți” de Microsoft, vă recomand să-ncercați Linux. Dar nu în sistem dual boot. Este destul de riscant. Există o partiție de boot a windows-ului, în care și linuxul își va face modificările necesare lui pentru a boot-a și a vă da posibilitatea de a alege la deschiderea computerului ce sistem doriți să folosiți. Dacă veți avea puțină răbdare și curajul de a vă folosi de altfel de programe decât cele cu care v-ați obișnuit, încercați cu încredere LINUX ! Și o ultimă precizare: Linux nu necesită nici pe departe cerințele de sistem ale windows-ului. La unele distribuții de linux, cerințele de sistem sunt următoarele: un procesor, 500 mega de RAM și măcar 10 giga spațiu pe HDD ! Încercați windows pe acestă configurație. Concluzie: Linux nu este deloc de neglijat, ci chiar recomandat pentru marea majoritate de utilizatori de computere, care folosesc mai mult computerul pentru Facebook, Skype, jocuri online (funcționează perfect în Linux), mail-uri, poze, prelucrare video, etc. ȘI ESTE GRATUIT ȘI LEGAL și mult mai stabil !
Nu este dificil sa instalezi aplicatiii,si nu trebuie sa le instalezi din terminal daca nu vrei,vin de la windows si cred ca e mai usor de instalata pe linux multe aplicatii decat pe windows.eu am linux mint si daca vreau un anumit program intru in software manager ,caut programul si dau decat UN SINGUR CLIK si gata am programul instalat,iar daca acesta nu se regaseste in sofware center il cauti pe net si copiezi doua-trei comenzi in terminal si gata.linux este next level fata de windows si daca nu vrei sa fii in rest cu turma incearca-l