Până la urmă, n-am rezistat tentației și-am desfăcut Dell-ul pe bucăți pentru a-i schimba pasta termoconductoare, o decizie care s-a dovedit a fi mai mult decât inspirată. Operațiunea mi-a luat „doar” șase ore, pentru că în ultimii ani a devenit o modă să trebuiască să demontezi integral un ultrabook pentru o intervenție minoră. Pe parcurs mi-au lipsit șuruburi, am descoperit altele nestrânse și, per total, am învățat pe pielea mea cât de puține știam despre construcția acestor dispozitive.
La prima vedere, părea o sarcină destul de simplă, care, urmată după manualul de service, n-ar fi trebuit să dureze mai mult de 45-60 de minute. Socoteala de acasă nu s-a potrivit însă cu cea din târg, iar demontarea a durat aproape două ore, timp în care am examinat și curățat fiecare componentă în parte.
O surpriză neplăcută: aplicare în cantități industriale
După ce am ajuns la procesor, am înțeles de ce temperaturile erau prea mari. Cineva mai umblase acolo și, judecând după ce am găsit, o făcuse cu o nepăsare totală. Pasta veche nu era complet uscată și probabil încă își făcea treaba, dar modul în care fusese aplicată era inadmisibil.
Când vezi așa ceva, nu poți să nu te întrebi cui îi poate trece prin cap să facă o astfel de operație pe un procesor pe care nu-l cunoaște, fără să facă măcar un test preliminar. Miciile cratere vizibile în fotografie nu sunt altceva decât bule de aer, formate la aplicarea incorectă a pastei, cel mai probabil cu o spatulă și într-o cantitate mult prea mare.

Deși în cazul de față nu era un dezastru total, aceste bule de aer împiedică transferul termic corect. După o curățare meticuloasă și aplicarea corectă a unei paste noi, temperatura procesorului în repaus a scăzut cu aproximativ 4°C. În plus, în sarcină maximă, atinge pragul de 87°C cu 1,4 minute mai târziu și revine la 57°C cu 12 secunde mai repede.
Metoda corectă: cum eviți greșelile?
Secretul unei aplicări corecte este testarea. În loc să aplici pasta „după ochi” și să speri că va fi bine, urmează câțiva pași simpli: aplică o cantitate mică de pastă în centrul procesorului (un singur punct pentru suprafețe pătrate), montează coolerul, așteaptă 2-3 minute, apoi demontează-l pentru a verifica rezultatul.

Am uitat să fac fotografii Dell-ului după prima aplicare, dar fiindcă trebuia să schimb pasta și la un HP mai vechi, am profitat de ocazie pentru a ilustra procesul. În imaginea de mai jos se vede cum, după montarea și demontarea coolerului, pasta s-a dispersat aproape perfect, acoperind peste 98% din suprafața procesorului, cu un surplus neglijabil.

Cu toții avem prin casă mostre, paste vechi sau ieftine cu care putem exersa. Nu te costă nimic să repeți procesul de 3-4 ori până obții o acoperire uniformă și fără bule de aer. Dacă nici după câteva încercări nu reușești, cel mai bine este să apelezi la cineva mai îndemânatic. În final, ieși mai ieftin decât dacă ai strica ceva. Să aplici pasta după cum te taie capul și să speri că nimerești e o loterie pe care nu merită să o joci.



Foarte interesant articolul. Eu aplic doar in mijloc, o singura bobita ( ca o bobita de mazare, nu foarte mare), dar niciodata nu mai reiau procedeul. Da, se intampla sa mai scot coolerul din nou, din varii motive, dar fiind prea lenes sa mai curat totul inca o data, montez totul asa cum era inainte. Nu am avut probleme pana acum, poate pt ca am facut numai pt Desktop, nu si pt Laptop. Sincer, nu am curajul sa desfac vreun Laptop, pt ca as ramane cu el bucati. Admir la tine, faptul ca ai curaj sa demontezi atatea laptopuri si sa le remontezi la loc. Nu e pt mine asa ceva, mai ales ca am ”doua maini stangi”, in loc de una dreapta si una stanga. La Desktop este mai simplu, sa desfac tot si sa pun inapoi, dar la Laptop, no way.
E o practică bună pe desktop, majoritatea producătorilor recomandând acest mod de aplicare. Totuși, consider că cine schimbă pasta pentru prima dată trebuie să facă o probă întâi.
PS: off topic , ce parere ai despre SparkyLinux ? https://sparkylinux.org/about/
Pare rapid și stabil, dar ține cont că nu-mi place LXQt și nici să folosesc distribuții cu alt DE decât cel principal (mereu apar probleme provocate de tot felul de incompatibilități), drept urmare nu l-am avut vreodată instalat în PC, ci l-am folosit doar în versiune Live sau virtualizat (unde toate funcționează bine), așadar părerea mea despre SparkyLinux este irelevantă.