Terminalul din distribuțiile Linux nu este altceva decât linia de comandă a acestor sisteme de operare. Prin intermediul acestuia putem interacționa rapid cu sistemul, instala programe ori actualizări, crea, modifica, muta, copia ori șterge documente și fișiere, șamd.
Este complex, într-adevăr, însă după cum veți vedea în continuare, la îndemâna oricui odată deprinse cele câteva comenzi elementare prezentate în această listă-tutorial.
Fiindcă atât în Ubuntu, cât și în Manjaro și Debian pentru configurarea clientului OpenVPN este suficient să imporți fișierul de configurare a clientului (.ovpn), ați putea crede că și în Fedora 32 este la fel. Nu este, iar eu am aflat asta în cel mai nepotrivit moment cu putință.
Presat de timp, sar pe Google și plin de speranță și dau de tot felul de soluții. În timp ce unii explicau că SELinux nu permite importul din altă locație decât /etc/openvpn/client/ și că ar trebui să faci importul manual, soluție care n-a funcționat în cazul meu, alții te sfătuiau direct să schimbi distribuția.
Trebuie să vă avertizez încă de la început că nici de această dată nu este vorba de un ghid de configurare a Ubuntu 20.04 LTS apt pentru toată lumea, ci de niște simple notițe personale care cu siguranță îmi vor prinde bine în caz că voi fi nevoit să-l reinstalez, însă pe care, dacă le găsiți utile, le puteți pune în practică.
După cum unii știți deja, imediat după ce instalez o nouă versiune a sistemului de operare în cauză, indiferent că e vorba de Windows ori GNU/Linux, creez un document text în care notez fiecare modificare realizată. Dacă este bună, rămâne acolo, în caz contrar o tai și asa știu că a fost problematică sau nenecesară, deci nu trebuie repetată.
Una dintre primele aplicații pe care le instalez după configurarea unei distribuții GNU/Linux în PC-ul personal este Angry IP Scanner, probabil cea mai bună alternativă grafică la SoftPerfect Network Scanner. Toată lumea recomandă Nmap, însă în realitate acesta le este mai practic doar celor realizează scanări dese și au memorat comenzile.
Deoarece Angry IP Scanner afișează în mod implicit toate adresele IP aflate în rangul supus scanării, pentru a-mi fi mai ușor și mai rapid să identific adresa IP a dispozitivului care mă interesează îl configurez să le arate doar pe cele asociate celor pornito și conectate în acel moment la rețeaua locală.
Sărind dintr-o distro în alta în căutarea uneia pe care să o folosesc zilnic, vinerea trecută am ajuns —deși fără prea mari așteptări— la Ubuntu 20.04 Focal Fossa. Spre surprinderea mea totul, inclusiv ceea ce n-aș fi avut vreodată pretenții să o facă, mi-a funcționat impecabil încă din primul moment; de la Remmina la ISL și Teams (fără de care n-aș putea lucra), la Spotify.
În condițiile în care făcând aceleași chestii în Windows 10 consumul de resurse este aproape dublu, nici de acesta nu se pune problema în Ubuntu 20.04. De altfel, dintre toate distro-urile încercate în ultimele trei săptămâni, singurul care mi-a dat bătăi de cap cu resursele a fost Deepin 20, însă vorbim de o versiune beta, deci e absolut normal.
Deși pare greu de crezut, multe dintre dispozitivele cumpărate de marile companii ies din cutie direct pe banda de reciclare, cum este și cazul laptopului aflat la baza acestei postări, un Compaq nx7300 din 2007 căruia am vrut să-i dau șansa de a deveni util macar o dată de-a lungul existenței lui instalându-i MX Linux 19 „patito feo” (aș fi preferat Ubuntu 18.04, dar acesta a refuzat să booteze și nici chef de bibilit nu aveam).
I-am pus un SSD, i-am înlocuit cele două module de RAM de 512Mb fiecare cu altele de 2GB și respectiv 1GB (e destul de complicat să mai găsești module DDR2 în ziua de azi) și habemus laptopum de folosit fără a-i purta de grijă: Se strică? Se reciclează.
