Android

Clean Master, un fel de CCleaner pentru Android

Posted on Actualizat în 4

Piriform, de ceva timp, lucrează la o versiune a CCleaner pentru Android, dar nu avem încă o dată precisă a lansării acesteia și nici nu știm cu ce modele de smarpphones va fi compatibilă.

Eu, sincer să fiu, deoarece până la ROM-ul curent cu niciunul dintre cele anterioare n-am rezistat în smartphone mai mult de o lună, n-am prea dat importanță curățării istoricului, a temporarelor și a cache-ului aplicațiilor, dar săptămâna trecută mi-am dat seama că au trecut mai bine de trei luni de când am instalat Cyanogenmod 9.1.0, un adevărat record de când am SGS-ul, și că ar fi cazul să-l curăț de toate acele fișiere ce ocupă spațiu inutil în memoria internă și pe cardul SD, așa că am instalat Clean Master, o aplicație de curățare pentru Android de care auzisem doar cuvinte de laudă.

Clean Master pentru Android

Clean Master curăță toate fișierele inutile acumulate de-a lungul utilizării smartphone-ului sau tabletei cu Android și care, în unele cazuri, au ca impact negativ pierderea performanței dispozitivului, prin umplerea memoriei cache al acestuia. Altă problemă comună ce afectează dispozitivele cu Android este spațiul de stocare foarte redus, niciodată suficient pentru a salva în smartphone toate fotografiile și melodiile noastre preferate, la a cărui umplere contribuie și istoricul video-urilor vizualizate pe YouTube și Vimeo, sau a site-urilor Web vizitate dar, din fericire, acest spațiu poate fi recuperat dacă folosim o aplicație de curățare.
Continuă să citești …

Amazon Cloud Drive, tentant, probabil, doar din punct de vedere al prețului…

Posted on Actualizat în 6

Au trecut aproape două săptămâni de când porțile serviciului Amazon Cloud Drive au fost deschise larg pentru toată lumea. Cunoscând renumele companiei, folosind și fiind foarte mulțumit de câteva dintre produsele și serviciile sale, recunosc că am așteptat cu nerăbdare lansarea acestuia, așa că am început să-l folosesc de îndată ce a fost disponibil. Din păcate, în cele câteva zile în care l-am folosit, se pare că am încercat în zadar să-i înțeleg rostul având în vedere că există deja soluții asemănătoare, cu aplicații foarte bune și prețuri competitive pentru pachetele de stocare din categoria premium.

Amazon Cloud Drive

Amazon Cloud Drive oferă gratuit 5 GB spațiu de stocare online și dispune de aplicații pentru principalele platforme. Eu le-am folosit timp de câteva zile pe cele pentru Windows, OS X și Android, cât și aplicația Web, pentru accesarea fișierelor de pe Linux.
Continuă să citești …

Bitdefender Antivirus Free, un antivirus gratuit pentru Android ce nu consumă bateria…

Posted on 0

Bitdefender a lansat în urmă cu două zile Bitdefender Antivirus Free, un antivirus gratuit pentru Android capabil să mențină dispozitivele noastre în siguranță, fără a avea repercusiuni negative asupra performanței și autonomiei acestora. Din descrierea aplicației mai aflăm și că motorul de scanare precum și semnăturile se află online, că scanează automat noile aplicații instalate și le monitorizează pe cele existente în scopul blocării acțiunilor suspecte ale acestora și că detectează 99% din totalul amenințărilor ce afectează dispozitivele cu un sistem de operare Android.

Bitdefender Antivirus Free pentru Android

Bitdefender Antivirus Free nu dispune de niciun fel de opțiuni. Unii justifică lipsa acestora datorită menținerii promisiunii făcute de Bitdefender, respectiv afectarea performanței și consumul bateriei; eu cred că în realitate e vorba doar de un nou tertip pentru a te convinge să faci un upgrade la una dintre soluțiile antivirus comerciale, Mobile Security & Antivirus sau Bitdefender Mobile Security.
Continuă să citești …

Twilight, aplicația pentru Android care te ajută să adormi mai repede și să dormi mai bine

Posted on Actualizat în 0

Chiar de curând citisem o știre conform căreia, un conferențiar universitar de la Facultatea de Instalații a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, în urma realizării unui studiu, a ajuns la concluzia că lumina albastră inhibă secreția de melatonină, un antioxidant ce reglează sistemul endocrin și ritmul circadian —numit adesea „Ceasul biologic”—, producerea și eliberarea ei fiind stimulate de întuneric și lumină.

Pe înțelesul tuturor, dacă o persoană este expusă luminii albastre, aceasta va adormi mai greu și va dormi mai rău, lucru demonstrat și de alte studii recente conform cărora, dacă folosim smartphone-ul seara, timp de două ore, întârziem cu aproximativ o oră momentul la care, în caz contrar, am fi adormit. De altfel, acesta este și unul dintre motivele pentru care în cluburi și discoteci, lumina albastră este predominantă.

Twilight, pentru un somn dulce…


Twilight - aplicatie pentru Android care te ajută să dormi

Aplicația Twilight pentru Android filtrează spectrul albastru al dispozitivului imediat după apunerea soarelui, dând display-ului o tonalitate roșiatică a cărei intensitate se reglează automat în funcție de fusul orar în care acesta este folosit.
Continuă să citești …

Fotor, un excelent editor de imagini gratuit pentru Windows, Android, iOS și Mac OS X

Posted on Actualizat în 1

Fotor nu este genul de editor pe care să-l putem compara cu Photoshop ori Gimp și nici nu poate fi inclus în categoria programelor de modificat poze. Și nu putem din cauză că Fotor e mai degrabă un fel de Snapseed mai dezvoltat; adică un program orientat doar ajustărilor anumitor caracteristici ale fotografiilor (luminozitatea, expunerea, contrastul, etc.), precum și aplicării filtrelor și efectelor.

Fotor: editor imagini

Am folosit Snapseed foarte mult timp, inclusiv după ce acesta a fost cumpărat de Google și dezvoltarea versiunilor pentru Windows și Mac OS X a fost abandonată. De curând am aflat de Fotor, un program asemănător cu Snapseed, gratuit și mult mai bogat în instrumente de ajustare, filtre și efecte.
Continuă să citești …

Facebook Home, noua modalitate de a-ți umple ecranul smartphone-ului de Spam

Posted on Actualizat în 0

Poate greșesc atunci când spun că Facebook Home, interfața Android anunțată de Mark Zuckerberg în urmă cu câteva ore, nu este nimic altceva decât o modalitate de a plasa anunțuri fix acolo unde nici Google nu a îndrăznit să le pună. În mod „logic și indubitabil”, Mark nu vrea nimic altceva decât o integrare perfectă a rețelei de socializare ce găzduiește la momentul actual un miliard de utilizatori. Un instrument care să-ți ușureze modul în care afli noutățile importante, cum ar fi, invitațiile la FarmCaca, fotografiile cu copchii opăriți la poponeață și/sau conectați cu mai multe furtunașe decât însuși RoboCop.

Facebook Home

Unii au avut inclusiv orgasme la aflarea minunatei vești și au prezentat launcher-ul ca fiind ceva revoluționar, ceva fără de care am trăit greu până acum și, inclusiv, au dat de înțeles că Facebook trebuie să meargă mai departe, sa ofere tot în același loc, posibilitatea de a cumpăra chestii, de a căuta lucruri, de a face ghiveci.
Continuă să citești …