Numa’ zic, nu dau cu parul!

Îmi place să cred despre mine că sunt un tip care-i „citește ușor” pe cei din jur, dar câteva experiențe recente mi-au dat de înțeles că mă pricep mult mai bine la fizică cuantică. Lipsa de educație elementară o remarci peste tot, dar cu precădere la români, iar justificarea este una cât se poate de absurdă: nouă, ca nație, ne este greu să spunem nu, să pretindem mai mult, să recunoaștem că am greșit sau că „stăm prost cu banii”.

Fiindcă nu-mi stă în fire să fac promisiuni pe care nu le pot ține, îmi calculez foarte bine totul, de la timp la bani. N-am să-ți promit că ajung la 10:00 în cutare loc dacă știu că există o cât de mică probabilitate ca acest lucru să nu se întâmple.

Ați ținut sa precizez asta pentru a vă face să înțelegeți de judec așa cum judec întâmplările descrise în rândurile de mai jos.

Caracatița

Nu mă consider un individ pretențios, nu îmi amintesc să fi comentat vreodată atunci când am fost invitat la masă. Dacă nu-mi place ce sau cum s-a gătit, nu mănânc justificând abstinența, de regulă, cu o altă masă luată recent.

Nu la fel procedez atunci când îmi plătesc ciorba. Dacă mi-e foame tare iar ce mi s-a pus în față e comestibil, înfulec, comunic dezamăgirea ospătarului, plătesc și plec fără circ.

În concediul care tocmai s-a încheiat, printr-o recomandare, am ajuns la un restaurant în care se gătea, teoretic, caracatiță. Mi-a plăcut la prima vedere locația, felul cum au reușit să așeze mesele pe nisip, atmosfera creată de felinarele și lumânările la care apelaseră pentru a ilumina zona și promptitudinea cu care ne-au fost aduse băuturile.

Am comandat o salată de caracatiță. Câteva minute mai târziu am primit ceea ce vedeți în fotografia inferioară. Totul perfect, cu excepția faptului că respectiva caracatiță avea gust de frigider și de conservă și de porc și de miel… Măcar era comestibilă.

Când a venit nota, i-am spus ospătarului că m-am ales cu o dezamăgire. M-a rugat să aștept până vine cineva în măsură să mă ajute. A venit un nene, șef de restaurant dacă am înțeles eu bine, care m-a întrebat care e problema.

I-am explicat, la fel, că mâncarea a fost dezamăgitoare. Comestibilă, dar dezamăgitoare. L-am rugat să nu interpreteze greșit, ci să o ia ca pe un feedback, să-i recomande bucătarul să curețe puțin mai bine locul de gătit, astfel încât caracatița să aibă gust, totuși, de caracatiță, și să renunțe la congelate. Știți ce m-a întrebat, cu o privire de parcă știa răspunsul?

„Sunteți români?”

Îmi venea să-l întreb de unde-i mă-sa și dacă stă bine cu dantura, dar am evitat un apogeu incomod replicând un simplu „Da”. Am plătit și am ieșit dezamăgit.. Ajunși în stradă, unul dintre cei cu care am luat masa mi-a dat de înțeles că exagerasem nejustificat. Poftim?

Nu știu ce credeți voi, sau alții, dar astea nu-s mofturi! Mofturi sunt alea pe care le faci când cineva te invită la el la masă, sau îți oferă ceva cadou, din acest motiv consider că nu am exagerat chiar deloc.

Datoria

O plată de-a mea ajunge, la un moment dat, la un prieten-colaborator-coleg. Îmi spune că are ceva probleme financiare și-i dau de înțeles că am nevoie de banii respectivi abia peste vreo 5-6 săptămâni, dar nu mai târziu de data X. Mă asigură că e totul OK și că voi avea banii în cont cu cel puțin o zi înainte de „termenul limită”.

Au trecut aproape două săptămâni de când se presupune că trebuia să am banii în cont, iar respectivul nici măcar un semn n-a dat. Din fericire nu e o sumă mare și nici n-am contat pe acei bani, dar mă așteptam ca măcar să mă anunțe, cu 2-3 zile înainte, că nu mi-i poate da. Aș fi înțeles și chiar apreciat gestul, dar n-a fost cazul.

Nu o singură dată mi s-a întâmplat să nu adun la timp banii împrumutați, dar de fiecare dată l-am anunțat din timp pe respectivul și, dacă deduceam sau îmi spunea că are nevoie de ei la data stabilită, făceam tumbe și tot ce era necesar pentru a-i returna împrumutul la timp.

Vânzătorul

Zilele acestea caut să cumpăr ceva anume. M-am bucurat nespus de mult luni, când, deși nu-mi prea venea să cred, am găsit pe cineva care vindea produsul căutat de mine. Prețul se încadra la limită în bugetul alocat achiziției, iar conform fotografiilor și descrierilor era impecabil, mai trebuia doar văzut, verificat și făcute actele.

Cu vânzătorul, deși nu prea fac asta, am acceptat să mă văd la 20:30. Mi-a răspuns abia pe la 21:00, motivând absența cu o ședință prelungită în mod neașteptat. Am convenit să ne vedem pe la 22:00, dar iar m-a ținut s-aștept fără nici un semn până aproape de 23:00…

Nu o singură dată mi s-a întâmplat să fiu pus într-o situație similară, iar uneori inclusiv în imposibilitatea de a anunța printr-un mesaj întârzierea. De-asta am trecut cu vederea și am acceptat ne întâlnim, totuși, aproape de miezul nopții, dar nu înainte de a-l investiga virtual pe tip și afla că e recomandat inclusiv de prieteni comuni.

Într-adevăr, totul părea în regulă. Fiind foarte târziu, nu aveam unde să găsim un ochi avizat care să-mi confirme că produsul merită, într-adevăr, achiziționat. Drept urmare, am căzut de comun acord să ne întâlnim a doua zi, după 12:00, pentru examinarea unui expert. Până la 12:00 cică era prins într-o ședință importantă.

Zis și făcut! Marți, cu vreo 15 minute după ora stabilită de comun acord, îl sun și-i dau, în zadar, mesaje. Niciun răspuns, nimic. Pe la 16:00 îl rog pe fratele meu să-l sune, să-i spună că a văzut anunțul și că e interesat de produs.

Îi răspunde și-i spune că l-a vândut. Mie tot nu-mi răspunde la apeluri sau mesaje…

Rămân perplex! What the duck is that?!? Păi măi nene, ce perpendiculară pe diagonală te-a împiedicat să-mi spui că „ședința” era de fapt o altă prezentare și că te-ai înțeles cu primul client să te vezi înainte de 12:00 și că, dacă el se răzgândește, sunt următorul pe listă?!?

Spune-mi că mai sunt și alți interesați, că nu ești neam cu tata să mă pui cap de listă, iar eu înțeleg și o să mai am doar rugămintea să-mi spui că nu mai e disponibil. Printr-un email sau SMS, e gratis și nu-ți răpește redactarea lui mai mult de 10 secunde. În condițiile în care eu te-am așteptat câteva ore, bunul simț te obligă să faci măcar asta!