Și chiar nu mă miră… Păi la ce bălării scriau unii pe acolo, și când spun unii mă refer strict la cei de teapa lui Alexandru Puiu și Șerban Simion, oameni care habar n-aveau nici de IT, nici de traducerea limbii engleze fără Google Translate.
Nu mă bucur, departe de mine acest gând, se vedea venind asta de multă vreme și nu, când spun „se vedea”, nu mă refer chiar deloc la „criza printului”, ci la criza din care cei aflați la conducerea revistelor n-au știut cum să iasă. O criză în care au intrat singurei, lăsând amatorii să scrie pentru entuziaști și profesioniști, îndepărtându-i tot mai tare pe aceștia din urmă.
Mă bucur însă că-i pot citi în continuare pe Ionuț Bălan și Cristian Pop, din punctul meu de vedere singurii cu talent și vocație din toată echipa de editori cu care se lăuda cândva înfloritoarea redacție a 3D Media Communications.
(sursa)
Sincer, cand nu stiam ce e ala pc, pana sa am net, cumparam mereu revistele astea, nu ca erau mare „ca..” de ele, doar pentru programele oferite pe CD-ul ala.
Era o vreme cind devoram Chip, abia asteptam sa apara urmatoarea editie, stiam exact in ce zi vine la chiosc, si nerabdarea crestea cu zilele de intarziere. Am renuntat dupa primul numar de revista, reusind sa-l scot lamentabil din cutia postala, bagat cu forta astfel sa incapa: exces de zel din partea postasului aplicand regula „trimiterile postale trebuie complet bagate in cutia postala”. Si pentru ca nu vroiam sa mai cumpar inca o cutie postala dimensionata corespunzator, am preferat oricum sa mai cumpar o revista, de data aceasta cu CD-ul intreg, si sa renunt la abonament. Informatiile din revista erau principala sursa de informatii, apoi avand acces si la internet cu viteza decenta: multe nopti pierdeam dupa ora 23 cand incepeau tarifele de noapte la Romtelecom. Chiar si cand am avut internet decent, tot mai cumparam revista, imi placea mirosul tipografiei si imi plimbam degetele pe articole. Senzatie care nu o ai la tablete, si nici nu dai cu dejetele pe monitor. Dar incet incet articolele au inceput sa paleasca, pozele fara nici o valoare erau din ce in ce mai mari, articolele din ce in ce mai scurte si de calitate din ce in ce mai slaba, ceea ce, inevitabil, m-a determinat sa renunt la a o mai cumpara, si sa ma documentez de pe internet. La un moment dat senzatia mea cand citeam Chip era ca citeam o revista de literatura, cu povesti de adormito copii, literatura si filozofie, si mai putin de IT, in afara de reclamele exagerat de enervante. As fi fost dispus la un moment dat sa mai cumpar revista, daca reclamele ar fi fost tot pe cate o singura foaie, deci fata-verso, si atunci sa pot sa rup acea foaie si sa raman cu o revista fara reclame!! Dar asa, fiecare pagina era tot cate o reclama idioata, si pe verso era jumatatea de articol ce m-ar fi interesat. Nashpa. Dau bani pe revista, dau bani si pentru reclame, dar am o mare rugaminte la cel ce face paginarea: sa puie reclamele grupat, si daca se poate pe foi din alea cu gaurele, sa le pot rupe mai usor, si atunci pentru ca nu ma intere reclamele, rup foile celea, si continui sa cumpar revista. Ti-ai gasit…
Calitatea in coborare libera, re-orientarea spre domeniul literar si tematica supra-saturata a „celui mai folosit sitem de operare”, m-au determinat incet incet sa renunt, si se pare ca sfarsitul pana la urma era inevitabil. Se spune ca omul ce cu mana lui isi face, lucru manual se cheama. Ma rog, cu mana lor si-au facut-o, si mai ales in pseudo-criza de acum, daca nici nu iti dai interesul sa scrii articole interesante, „echilibrul” si asa foarte sensibil, determina efecte neasteptate. In prezent nu mai cumpar nici o revista, nu mai sint dispus sa dau bani pentru doua-trei cuvinte inconsurate de zeci de reclame, am alergie la reclame, prefer sa citesc noutati de pe calculator, si daca ar fi sa cumpar o revista, ar trebui sa ofere articole de foarte foarte buna calitate, chiar daca ar fi plina de reclame, si sincer spui ca asa ceva n-am mai vazut de tare multa vreme. Prefer blogurile specializate.
Apropo de publicitate, în urmă cu vreo 2 ani, în timpul unei emisiuni radio la care a fost invitat și Ionuț Bălan, pe vremea aceea redactor Chip, l-am întrebat dacă nu e cazul să o lase mai moale cu publicitatea și să investească mai mult în redactori de calitate, care să aibă habar despre ce scriu. S-a simțit ofensat de întrebarea mea și a ținut să mă asigure că n-am mai citit de mult timp revista.
Ba uite tocmai citisem numărul apărut înainte de respectiva emisiune, știam foarte bine despre ce vorbesc. Acela fost ultimul număr al Chip pe care l-am cumpărat.
Una este sa constati ca anumite persoane au facut o greseala (fie ea si inchipuita) mai mult sau mai putin grava, si alta e sa arunci cu jigniri la adresa persoanelor in cauza. Acestea, insa ne ofera o idee despre caracterul autorului. Numai bine!
Apropo de „caracterul autorului”, „autorul” se simte jignit când îi ignori și ștergi mesajele în care îți arată unde ai greșit și de ce, și-atunci te răsplătește cu aceeași monedă. C-așa-i „autorul”. Nimeni nu-i perfect…