Curând se împlinește un an de când am revenit în ecosistemul Apple, înlocuind PC-ul personal cu un Mac mini. Una dintre cele mai dificile etape ale acestei tranziții a fost adaptarea la alternativele macOS pentru aplicațiile de Windows cu care eram deja obișnuit. Iar dintre toate, editorul foto mi-a dat cea mai multă bătaie de cap. Pe Windows, foloseam Photoshop CS6 care, deși cumpărat prin 2014, și-a făcut treaba până în momentul în care am trecut pe macOS.
Nu sunt profesionist în editare și nici nu trăiesc din fotografie, așa că îl foloseam strict pentru ce aveam nevoie pe blog și, ocazional, pentru prelucrări personale, fără pretenții artistice. Trecerea la macOS a însemnat însă și despărțirea definitivă de CS6, care pur și simplu nu mai era compatibil. Iar un abonament lunar la Creative Cloud nu se justifica deloc în cazul meu. Nici din punct de vedere financiar, nici ca volum de lucru. Așa că m-am pus pe căutat o alternativă mai accesibilă, dar care să-mi ofere totuși funcționalități comparabile.
Am studiat piața, am citit review-uri și inclusiv am folosit timp de câteva săptămâni GIMP, dar în cele din urmă am decis să-i dau o șansă lui Affinity Photo 2. Decizia a fost ușurată și de faptul că l-am prins la o ofertă specială, cu o reducere de 50% din prețul normal. La prețul ăsta, ar fi fost și păcat să nu-l încerc, nu?
Primele impresii și adaptarea
După ani buni de lucrat cu Photoshop, unde știam fiecare meniu și scurtătură, interfața Affinity Photo 2 mi-a părut, la început, destul de ciudată. A avut nevoie de o perioadă de acomodare și de ceva răbdare pentru a-i învăța meniurile, instrumentele și modul lor de funcționare. Nu a fost dragoste la prima vedere, dar, cu fiecare ajustare, am început să mă simt tot mai confortabil.
A fost ca învățarea unei limbi noi: la început te împiedici în gramatică și accent, dar cu timpul ajungi să te exprimi firesc. Acum, după câteva luni bune de utilizare, pot spune că m-am obișnuit pe deplin și am ajuns chiar să apreciez stilul său de lucru.
Ce oferă Affinity Photo 2?
Affinity Photo 2 e un editor de imagine solid, care, din punctul meu de vedere, oferă cam tot ce ai putea avea nevoie pentru editare foto, compoziție grafică, retușări și chiar un strop de pictură digitală. Faptul că deschide fișiere PSD fără mari probleme a fost un mare plus, mai ales că aveam câteva proiecte salvate în acest format.
Un alt lucru care mi-a plăcut din start este performanța: aplicația se mișcă excelent, chiar și cu fișiere mari, ceea ce e important mai ales când lucrez la poze de familie sau imagini cu multe detalii. Interfața este personalizabilă, lucru pe care l-am apreciat, iar inițial inclusiv mi-am putut aranja panourile exact cum eram obișnuit să le am în Photoshop. Suportul pentru layere, măști și moduri de amestec e la nivelul așteptărilor, iar editarea non-distructivă face o diferență reală, mai ales pentru experimente.
Pe lângă toate astea, are și instrumente bune pentru editare RAW, ceea ce e o veste bună pentru pasionații de fotografie care vor control total asupra fiecărui detaliu. Și da, suportă plugin-uri, ceea ce înseamnă că poți extinde funcționalitățile după bunul plac, fără să simți că lucrezi într-un mediu „închis”.
Părerea mea. Contează?
Dacă sunteți în căutarea unei alternative la Photoshop – fie pentru că vreți să scăpați de abonamentele lunare, fie pentru că, la fel ca mine, aveți nevoie de ceva performant pentru editări ocazionale – Affinity Photo 2 este o opțiune care chiar merită luată în calcul. Este un software matur, bine pus la punct, cu un preț corect și fără compromisuri majore.
Voi ce aplicații de editare foto folosiți? Ați testat Affinity Photo sau aveți alte favorite în afara Photoshop-ului?