Lucram în remote pe HP-ul convertit în Cloud PC despre care v-am vorbit aici când, din senin, am pierdut conexiunea cu el. Convins că e vorba de o problemă de rețea, mi-am văzut de-ale mele. Deși la câteva ore mai târziu, dorind să continui am observat că era oprit, am pus asta pe seama planului de energie activ, configurat să-l oprească dacă nu e utilizat 30 de minute.

A fost nevoie de alte două episoade similare pentru a intra la bănuieli și analiza log-ul.

Mergând pe fir și investigând amănunțit posibilele cauze am ajuns la aceste explicații, în urma cărora am tras concluzia că laptop-ul era alimentat insuficient. O explicație plauzibilă ținând cont că nu-l alimentam cu „încărcătorul” original, ci cu un transformator și care, dacă ar fi fost să mă iau după etichetă, dădea fix cât necesita laptopul pentru a funcționa: 18.5 V la 3.5A.

Am făcut rost de altul, tot HP și tot la 18.5V însă puțin mai puternic, de 6.5A și l-am înlocuit. Azi, după șase zile în care l-am folosit intens fără probleme sunt convins că sursa-i provoca oprirea bruscă.

Așadar, dacă aveți vreun PC care se oprește atunci când îl puneți să realizeze o sarcina mai greoaie se oprește, nu vă bazați pe faptul că a funcționat perfect până atunci, aruncați o privire în log și dacă vedeți o insignă Critical identificată cu Event ID 41, (70368744177664),(2), înainte de a reinstala Windows-ul sau căuta alți vinovați încercați cu altă sursă de alimentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.