Cu câteva luni în urmă, Cosmin Tătaru mi-a cerut să-i dau lista cu pluginurile pe care le folosesc în WordPress. De atunci, pesemne, e o modă, tot mai mulți cititori și cunoscuți mi-au cerut același lucru.
Pentru a nu mă mai repeta pentru fiecare interesat în parte, voi publica lista pluginurilor pe care le folosesc sau le-am folosit aici, pe programecalculator.ro, nib.ro și celelalte bloguri pe care (încă mai) scriu. Și fiindcă tot vorbim de pluginuri pentru blogurile WordPress Self-Hosted, și Yamasha a publicat de curând o foarte bună listă cu pluginuri recomandate pentru WordPress, pe care, clar, vă recomand să o consultați.
Nu voi vorbi despre pluginurile WordPress care îmi par a fi bune, ci doar de cele pe care le folosesc convins fiind că sunt. Linkul de pe numele fiecărui plugin listat în continuare, vă va duce pe pagina de download, loc în care, de altfel, puteți găsi mai multe informații referitoare la pluginul respectiv. De asemenea, voi vorbi și despre pluginurile nerecomandate, mai inutile decât ar părea la prima vedere.
Pluginuri recomandate
Pluginurile listate mai jos le recomand pentru toate blogurile WordPress Self-Hosted:
- Google XML Sitemaps
Acest plugin creează un sitemap al conținutului blogului și-l trimite spre evaluare și indexare către motoarele de căutare. E foarte important dacă se dorește indexarea rapidă a blogului. Nu necesită intervenția utilizatorului pentru a genera noul sitemap la adăugarea conținutului (postari, categorii, etichete, etc). - GravatarLocalCache
Mulți dintre cei care comentează pe blog au un cont Gravatar asociat adresei de email cu care semnează comentariul. Acest plugin salvează o copie locală a avatarului, evitând în acest mod solicitarea încărcării acesteia de pe serverele Gravatar la fiecare afișare a comentariilor. - Scripts-To-Footer
Pentru o mai bună încărcarea a blogului, Google recomandă punerea tuturor scripturilor în subsolul paginilor. Pluginul face acest lucru, păstrând CSS-urile în header. - Use Google Libraries
Acest plugin se asigură că toate bibliotecile AJAX utilizate în blog, dacă sunt găzduite de Google, vor fi întotdeauna descărcate de pe serverele Google de către vizitatori. - WP-DBManager
Mulți, Yamasha inclusiv, recomandă Optimize DB. Sincer, Optimize DB mi se pare unul dintre cele mai proaste pluginuri din categoria sa și mai mult de atât, acesta nu a mai fost actualizat din 2009! WP-DBManager e mult mai complet, mai rapid și permite repararea, optimizarea și backup-ul bazelor de date. - Advanced lazy load
Dacă nu dispuneți de Lazy Load implementat în codul sursă al blogului, acest plugin vă ajută la încărcarea mai rapidă a postărilor cu multe imagini, oblicând browserele să descarce progresiv, doar imaginile afișate. Astfel, pluginul garantează un consum mai redus de resurse în timp ce utilizatorul nu se vede afectat. - Better WordPress Minify
Nici W3 Total Cache și nici WP Super Cache nu mi-a dat rezultate mai bune decât Better WordPress Minify, dar asta nu înseamnă că trebuie neapărat să o facă și în cazul vostru. Totuși, e unul dintre pluginurile a căror utilizare o recomand înainte de oricare altul similar. - WP HTTP Compression
Mă enervează că a trecut aproape un an de când n-a mai fost actualizat, în rest, pot spune că sunt foarte mulțumit de el. Acest plugin servește browserelor compatibile pagini comprimate în gzip, micșorând în acest fel, în proporție de 60-80%, mărimea paginilor. Prin urmare, folosind acest plugin, blogul este afișat mult mai rapid. - WP Smush.it
Pluginul ăsta nu l-am folosit o bună bucată de timp deoarece aveam parte de tot felul de erori tâmpite din partea lui, atunci când încercam să public de pe Windows Life Writer. Ieri a fost actualizat —Yuhu!— și bug-ul remediat, așa că îl recomand cu încredere, mai ales celor care nu vor să se complice cu Riot sau PngOptimizer. Acesta comprimă imaginile încărcate, folosind API-ul serviciului cu același nume, de la Yahoo. - WPTouch
Vi-l recomand mai ales dacă nu dispuneți de un șablon responsive, sau de un șablon specific pentru dispozitivele mobile. Nu uitați că tot mai multe persoane accesează blogurile și site-urile de pe smartphone și ar fi păcat să-i pierdeți deoarece, chiar și involuntar, le îngreunați navigarea pe blog sau citirea articolelor.
Pluginuri nerecomandate
Nu vă recomand să folosiți următoarele pluginuri:
- W3 Total Cache sau Super Cache…
… dacă nu folosiți shared hosting și dacă nu vă este frică să editați manual fișierul .htaccess. Sub nicio formă nu-l folosiți dacă aveți VPS ori server dedicat și ați instalat sau veți instala mod_pagespeed, mod_deflate sau alte module de optimizare. - ShareThis
E cel mai prost plugin pentru WordPress pentru adăugarea butoanelor de partajare în motoarele de căutare! Îngreunează blogul foarte mult, generează table imense în DB și elementele sale grafice, hostate pe serverele sharethis.com, se încarcă în reluare.
Asta e lista mea, iar dacă aveți ceva de adăugat, aștept cu interes recomandările voastre!
De acord cu sugestia de a folosi plug in-ul WP HTTP Compression, dar inainte trebuie sa incerci sa activezi compresia GZip din server; cele mai multe configuratii permit acest lucru.
O lista mai mult decat interesanta de pluginuri,de analizat si luat in considerare.Un articol bun din care ai ce invata…
Mulţumesc, abia acum am vazut articolul. Vezi ca paragraful cu Use GoogleLibraries e de doua ori.
Pentru puțin, am scos, mulțumesc și eu. :)
Salut Cristian! Te rog daca poti sa-mi raspunzi la o intrebare si anume: Am inlocuit de curand o tema mai veche la un site cu una responsive, pentru a putea fi accesat site-ul mai rapid de pe telefoanele mobile. Vreau sa stiu daca acest lucru m-ar putea afecta dpdv Seo (daca e posibil ca site-ul sa cada din topul rezultatelor in Google pe un anumit cuvant cheie).
Multumesc !
Din contră, te va ajuta să crești în SERP!
Multumesc pentru raspuns !