Tocmai am citit știrea că Peter Steinberger, creatorul OpenClaw, se alătură echipei OpenAI. Deși o parte a internetului pare să sărbătorească faptul că OpenClaw devine fundație – deci, teoretic, rămâne independent și open-source – pe mine nu mă încântă deloc „vestea”. Dimpotrivă, mi se pare o mișcare cu un gust amar.
În primul rând, OpenClaw e un proiect pe care îl urmăresc cu interes de ceva vreme, deși n-am cedat încă tentației de a-l folosi productiv în proiectele curente. Ce face respectivul agent, după cum spuneam și în postarea anterioară, actualmente nu mă ajută în mod direct; mai degrabă m-ar încurca în fluxul actual de lucru. Totuși, direcția în care mergea părea una sănătoasă, cel puțin până la acest anunț.
Potențialul e acolo: Exemplul „tastaturii hibride”
Chiar și așa, văd mult potențial în concept, privind lucrurile din perspectiva unuia care interacționează aproape zilnic cu agenți AI. De exemplu, weekend-ul trecut am configurat cu ajutorul Gemini și Claude (prin Antigravity) un layout polivalent pentru Mac, care combină trei lumi diferite pentru a-mi ușura tranziția între sisteme.
Am integrat layout-ul spaniol (pentru accente și simboluri specifice, respectând comportamentul nativ ca pe PC-ul de serviciu) și layout-ul „Romanian Programmers” (pentru diacritice) direct în layout-ul nativ S.U.A. al tastaturii fizice pe care o folosesc. Asta îmi simplifică enorm trecerea de la Windows (serviciu) la Linux ori Mac (acasă). Deși nu era absolut necesar și aș fi putut lucra la fișierul .keylayout în orice alt folder, i-am dat IDE-ului Antigravity acces la fișierul de sistem pentru a vedea exact cum procedează agentul pentru a ajunge la el, a-l edita și a aplica modificările.
Am stat cu „ochii pe el ca pe butelie”, că încă sunt foarte sceptic la ce face și cum o face, mai ales când are drepturi de scriere asupra unor fișiere critice cum sunt cele de sistem. Rezultatul a fost surprinzător: în mai puțin de 30 de minute aveam tastatura funcțională, exact așa cum aveam nevoie de ea, dându-i doar indicații minime despre ce funcționează și ce nu. În trecut, pentru a obține același lucru cu Ukelele, au fost necesare câteva ore bune doar ca să configurez diacriticele corect.
Linia roșie: Securitatea datelor
Ce vreau să spun cu exemplul de mai sus e că sunt deschis utilizării agenților locali – iar când spun locali mă refer la cei care au acces la fișierele mele personale – doar dacă îmi oferă minime garanții de securitate. Trebuie să-mi inspire încrederea că ceea ce e al meu va rămâne al meu, indiferent că vorbim de o ciornă de articol, de un fișier de configurare SSH sau chei API.
Nu sunt deschis la OpenClaw în noua formulă tocmai fiindcă, deși proiectul rămâne open-source sub umbrela unei fundații, viitorul său pare acum incert fără motorul principal din spate.
De ce plecarea la OpenAI e un semnal prost
De ce nu mă încântă plecarea lui Peter Steinberger la OpenAI? Pentru că este omul care a definit vibe coding-ul, iar GitHub-ul său a fost o sursă reală de inspirație pentru o întreagă comunitate.
Problema nu e că OpenClaw dispare – devine fundație, deci codul rămâne. Problema e că Peter pleacă la OpenAI tocmai pentru a construi concurența directă a propriei sale creații. OpenAI a anunțat clar că el va lucra la dezvoltarea propriilor agenți, parte a unui sistem închis, proprietar.
E o ironie amară aici: vizionarul care ne-a arătat ce poate face un agent open-source pleacă să-și pună talentul în slujba gigantului „closed”. Fără aceeași implicare din partea lui Peter, mă tem că OpenClaw, chiar și ca fundație, va stagna, în timp ce dezvoltatorul său se va concentra pe… a-i face concurență.
