Cum se fac bine lucrurile în Sibiu

Dacă urăsc ceva la Sibiu, atunci cu siguranță e vorba de zgomotele utilajelor care am avut ghinionul să mă urmărească în ambele clădiri în care am locuit de când am venit în acest oraș. Prima dată am locuit la intersecția dintre Rahovei cu Roșiori, cu vederea spre Roșiori. Ei, strada Roșiori, în cei doi ani cât am stat eu acolo, a fost asfaltată de cel puțin patru ori. Prima dată strada a fost găurită din cauza unei conducte sparte, a două oară fiindcă trebuiau trase țevile de gaz (noi) la casele vecinilor, a treia a fost pentru a trage o conductă de apă la clădirea ce se construia în geamul meu, iar a patra fiindcă respectiva clădire avea nevoie și de canalizare.

Ne-am mutat din cauza zgomotelor, că devenise insuportabil să te trezească utilajele dimineața, după ce toată noaptea urlau taximetriștii din stația de vis-a-vis unul la celalalt, cu stațiile la maximum să nu rateze apelurile, sau vecina care îi destăinuia mamei, și chiar că nu exagerez, la 6 dimineața ce făcuse în schimbul de noapte de la Urgențe cu „caprele” ei.

Ne-am mutat pe Oțelarilor, de departe cea mai urâtă zonă din Sibiu, dar și una dintre cele mai liniștite. Una dintre cele mai liniștite până au început să scoată asfaltul, să-l care, să adâncească drumul, să facă un canal în fața geamului nostru…

N-are rost să vă arăt cum era strada înainte de a începe lucrările, dar vă arăt cum a fost câteva luni, că în Ardeal lucrările mari se încep toamna târziu, fix înainte de primul îngheț, și se continua primăvara, după ultimul.

Astăzi m-au trezit un escavator și-un buldozer, care făceau un lucru căruia eu, cetățean umil, fără experiență în domeniul drumurilor și podurilor, nu-i găsesc o explicație logică, dar asta nu vrea să spună că n-ar exista o astfel de explicație.

Iar dacă nu pare mare lucru, stați să vedeți și celălalt tronson.

Un vecin inclusiv a venit cu teoria că se dorește transformarea zonei într-un fel de Veneție, că peisajul ajută, iar canalul acesta e pentru canalele de navigare care să lege zona de Broscărie, un alt cartier mirific cu nume predestinat al Sibiului, alimentate cu apă din Cibin.

Lăsând glumele la o parte, mă deranjează zgomotele, nu pot spune că nu, dar nu într-atât încât să-mi iau „tărtăcuța” și să aleg altă zonă; m-am obișnuit și-am învățat să conviețuiesc cu ele. Mai mult mă deranjează, de exemplu, paragina în care au fost lăsate multe cartiere din orașul natal, Hunedoara. Ce văd în Sibiu n-am văzut niciodată în Hunedoara, poate tocmai de asta comparația nu mi se pare identică celei dintre mere și pere. În Hunedoara am văzut schilodiți castanii de pe B-dul. Dacia și cantina rasă de pe fața pământului, isprăvi cu care cel puțin doi primari s-au lăudat. Restul lucrărilor ample, comparativ cu cele văzute în Sibiu, au fost simple finisaje.

O spun în cazul în care n-ați prins ideea expusă mai sus: habar n-am care e motivul, dar sunt sigur că așa se pune la punct o stradă, nicidecum cu roaba și lopata. Da, așa arată un lucru bine făcut!