Cei care mă vizitează știu că au mai multe șanse să găsească un zăcământ de petrol în bucătărie decât jocuri în PC. Ultimul joc pe care l-am avut instalat în computer a fost Asphalt 8: Airborne, dar a trecut aproape un an de când l-am dezinstalat. Pentru relaxare am Powerball-ul, cel mai bun leac pentru detensionarea mușchilor, dar când n-am chef nici de el, colecția de experimente Chrome e prima pe care o iau la bani mărunți atunci când simt nevoia de deconectare de la ceea ce fac.

solitaire google chrome

Prefer jocurile fiindcă îmi captivează toată atenția, dar aplicațiile sunt cele pe care le părăsesc cel mai greu, din acest motiv lista de mai jos, cea a experimentelor mele preferate, cuprinde atât jocuri cât și aplicații, fiecare dintre acestea utile pentru a omorî timpul sau scăpa de stres.

Experimente Chrome pe care vi le recomand:

  • Încep cu World of Solitaire fiindcă l-am folosit în imaginea ce ilustrează postarea. Acesta este o replică a cunoscutului joc din Windows pe care cu toții l-am jucat la un moment dat.
  • Cycho e jocul indicat pentru atunci când vrei să te enervezi îți pui la încercare atenția distributivă. E un fel de Snake, jocul pe care îl jucam pe primele modele de Nokia, la plural. Rolul tău este acela de a dirija ambii șerpi astfel încât să nu lovească marginile ochiului ori să se atingă între ei.
  • Transcube e un joc în 2D asemănător într-o oarecare măsură cu Super Mario Bros. Primele nivele sunt ușor de parcurs, acestea fiind mai mult pentru antrenament și familiarizarea cu controalele.
  • 100.000 Stars e un explorator spațial care ne asigură o călătorie în spațiu dintre cele mai educative cu putință, printre stelele aflate între soare și Calea Lactee, oferindu-ne informații detaliate despre fiecare în parte la efectuarea unui click asupra celei care ne interesează.
  • Crystal Galaxy e genul de joc cu care stricam în copilărie manetele consolelor Terminator. Un joc foarte distractiv și captivant, un „mouse killer” în toată regula!

Crystal Galaxy

  • Match 3 Mission e varianta cu fructe și prăjituri a cunoscutului Candy Crush Saga, adică un fel de Tetris pentru cei care au prins și jucat acest joc cu care și eu îmi omoram timpul în copilărie în zilele ploioase și nu numai.
  • Circle Game e jocul în care ți se dă o bulină și trebuie să treci cu aceasta peste bulinele mai mici fără a fi atins de cele mai mari. E distractiv, iar mie îmi place fiindcă nu implică utilizarea tastaturii, ci doar a mausului.
  • Z-Type nu e neapărat un joc, e un hibrid joc/aplicație a cărui scop este acela de a te ajuta să scrii mai repede la tastatură. Poate fi considera un joc doar fiindcă tastând corect cuvintele afișate pe ecran îți distrugi inamicii virtuali.
  • Sondboard e o aplicație de compus muzică. Aceasta ne pune la dispoziție un cerc și câteva elemente muzicale cu care putem crea melodii folosind sunetele generate în funcție de distanța dintre cerc și acestea.
  • Interstellar Endurance Exploration ne oferă un tur virtual în naveta spațială Endurance, cea din filmul Interstellar.
  • ISS Photo Viewer e aplicația cu care închei lista, preferata mea dintre toate, cea pe care știu când o deschid însă nu și când o voi închide. Cu aceasta putem răsfoi galeria fotografiilor făcute de Stația Spațială Internațională a diferitelor zone ale Terra.

În ciuda numelui proiectului, n-am găsit nicio aplicație sau joc pe site-ul Experimente Chrome care să nu poată fi accesate și din alt Internet Browser.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.