Pe la începutul anului trecut, sătul de figurile pe care mi le făcea VPN-ul personal folosit la acea vreme pentru a putea accesa Spotify, am fost tentat să trec pe Google Play Music. N-am mai stat să mă documentez, ci pur și simplu m-am abonat, apoi am căutat clientul desktop pentru Windows.
Din nefericire, un astfel de client lipsea (și încă lipsește) cu desăvârșire. Din fericire, și-am aflat de asta chiar în momentul abonării, primisem 30 de zile gratuite pentru a afla dacă-mi place. Mi-a plăcut și nu prea, dar mai mult nu prea, drept dovadă am anulat abonamentul în aceeași zi.
Nici la momentul de față nu există un client desktop oficial, ceea ce vedeți în imaginea de mai sus este unul neoficial, dezvoltat benevol de Samuel Attard, un programator talentat pe care sper că l-au contactat deja cei de la Google pentru a-i propune un job al naibii de bine plătit și-a refuzat.
Eu am început să-l folosesc pe la începutul lunii august, am epuizat cu el noua perioadă de probă primită și-am fost într-atât de mulțumit încât am renunțat permanent la Spotify.
Între timp, a primit caracteristici noi și i-au fost remediat tot felul de bug-uri, atingând stadiul în care este acum, numai bun pentru a fi cumpărat de Google, care, dacă ar face acest pas, ani buni de acum înainte n-ar avea de ce interveni asupra codului sursă.
Deși neoficial, clientul are tot ce-i trebuie unui utilizator pretențios cum sunt eu (mai puțin un nume decent, că Google Play Music Desktop Player este, cel mult, o provocarea de genul „capra neagră calcă piatra…”), de la opțiunile de particularizare ale interfeței și comportamentului, la posibilitatea asocierii unor combinații de taste pentru principalele acțiuni.
Știe să se minimizeze în zona de notificare și dispune chiar și de un mini player ce poate fi configurat pentru a rămâne mereu vizibil, deasupra tuturor celorlalte aplicații.
Pe scurt, în opinia mea, e unul dintre clienții desktop pe care-i necesită Google Play Music pentru a deveni o alternativa decentă la Spotify și Deezer, servicii care, din câte am observat, sunt preferatele românilor fără iPhone-uri.
Așadar, dacă n-ați încercat deja Google Play Music, e un bun moment să o faceți și tocmai v-am mai dat un motiv. Apropo, clientul pe care vi l-am lăudat mai sus poate fi descărcat de pe site-ul său oficial. Se regăsește și pe GitHub, totodată locul în care puteți solicita funcții noi, acorda o mână de ajutor la îmbunătățirea și traducerea sa în limba română, sau sprijini financiar dezvoltatorul.