Într-o perioadă în care internetul pare să fi devenit un imens panou publicitar, iar marile companii tech caută disperate noi modalități de a monetiza fiecare pixel, Anthropic a decis să facă un pas în lateral. Într-un comunicat recent, compania a reafirmat poziția sa legată de Claude, poziționându-l ca un „spațiu de gândire”, nicidecum ca o platformă de livrat reclame. Promisiunea este simplă: conversațiile cu chatbot-ul vor rămâne curate, fără întreruperi comerciale care să-ți deturneze atenția.

Claude AI

Raționamentul celor de la Anthropic este destul de solid: interacțiunea cu un AI, mai ales când lucrezi la cod, analizezi date sau pur și simplu încerci să structurezi o idee complexă, este fundamental diferită de o căutare pe Google. Aici nu cauți doar o informație, ci ești implicat într-un proces cognitiv.

Pentru a ilustra absurdul situației spre care ne îndreptăm cu alte platforme, Anthropic a ales o metodă neconvențională: „trolling” de buget mare. Clipul care circulă acum nu este o simplă parodie făcută de fani, ci un spot publicat chiar de companie, cu toate semnele unei reclame pregătite pentru Super Bowl. Videoclipul începe ca un tutorial sensibil despre „cum să comunici mai bine cu mama ta”, oferind sfaturi emoționante despre ascultare și conexiune.

Brusc, exact când momentul devine profund, totul este deturnat de o reclamă agresivă la un site de matrimoniale pentru seniori (Golden Encounters), distrugând complet contextul și utilitatea informației inițiale. Este exact genul de trădare pe care îl simți când un instrument de productivitate devine un agent de vânzări. Faptul că Anthropic însuși a produs acest clip arată cât de mult mizează pe diferențierea prin „curățenie” și că sunt dispuși să plătească bani grei pentru a râde de modelul de business al concurenței.

Claude vs. ceilalți

În timp ce OpenAI și Google par să tatoneze terenul pentru a integra reclame în rezultatele generate de AI (SearchGPT sau Gemini), Anthropic mizează pe încredere și pe calitatea experienței de utilizare. În comunicatul oficial, ei subliniază că introducerea stimulentelor publicitare ar compromite însăși natura asistentului.

Dacă modelul AI ar fi motivat să îți vândă ceva, s-ar putea să nu îți mai ofere cel mai bun răspuns, ci pe cel mai profitabil. E o diferență de nuanță, dar una care schimbă totul dacă te bazezi pe unealta respectivă pentru muncă serioasă.

Rămâne de văzut cât timp va rezista această filosofie în fața presiunii investitorilor, dar momentan, e o gură de aer proaspăt să știi că măcar într-un loc pe internet poți „gândi” fără să fii întrerupt de o ofertă la detergent.

Personal, ideea de a avea reclame într-un chatbot, inclusiv cele „contextuale” despre care tot auzim, mi se pare la fel de practică și utilă ca reclamele de 30 de secunde de dinaintea video-urilor de prim ajutor de pe YouTube. Imaginați-vă că sunteți în mijlocul unei sesiuni de debugging critic și AI-ul vă sugerează o vizită la Zoo pentru că la un moment ați spus ca vă place Python.

Spune-ți părerea!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.