Primul meu computer cu macOS a fost un Macbook, mai precis modelul „special” Black (Early 2008/Penryn) și funcționa grozav comparativ cu alternativele cu Windows din aceeași gamă de preț. M-a ținut ani buni, era robust și permitea înlocuirea HDD-ului, a modulelor de memorie RAM și a bateriei, ceva de neconceput astăzi.
În 2020, când Apple a prezentat primele Mac-uri pe ARM, deși eram pur și simplu fascinat de performanțele acestora, nu eram interesat să mă reîntorc la macOS. Sună bizar că spun asta, acum, când sunt deja la al treilea Mac, dar vom ajunge și acolo.
N-am să uit niciodată primul meu telefon Xiaomi, cât pe ce să fie și ultimul, însă succesorul desemnat pentru acest rol a fost până la urmă altul, Mi 8-ul mai precis, despre care nici măcar n-am mai scris pe blog. Sunt de părere că Redmi-ul 1S a fost cel mai bun telefon produs vreodată de Xiaomi. Drăguț pentru 2016, rezistent și cu performanțe întâlnite doar la vârfurile de gamă de la vremea respectivă.
Habar n-am cum stă treaba acum, dar principala problemă a telefoanelor Xiaomi cu care am avut de-a face, ultimul fiind Mi 11T-ul Oanei, era că veneau cu tot bloatware-ul din lume. În plus, unele aplicații esențiale precum file browser-ul afișau reclame. În opinia mea, rețeta perfectă pentru a-ți fugării clienții spre Apple.
În urmă cu câțiva ani, pe vremea când te puteai înscrie zilnic la trei produse pe care AliExpress, dacă erai norocos, ți le-ar fi „vândut” cu 1¢ și o recenzie la ei pe site, am fost selectat pentru a proba o pereche de căști Edifier. Fiind pentru prima dată când auzeam de Edifier, nu aveam mari așteptări, însă respectivele căști mi-au plăcut atât de mult încât le-am folosit aproape zilnic până la achiziționarea Nothing Ear (1), adica aproape trei ani. Între timp am început să mă interesez de produsele lor, în special de boxele pentru PC.
La un moment dat am adăugat în wishlist-ul Amazon perechea R1280T, dintre cele mai vândute și lăudate pe aici, dar am amânat achiziționarea din lipsa spațiului, apartamentul în care locuisem până în urmă cu câteva luni fiind prea mic pentru un birou încăpător.
Îmi spunea un prieten zilele trecute că dacă nu mă opresc din cumpărat vechituri de pe eBay la un moment dat va trebui să-mi deschid o consignație. Cu sau fără astfel de planuri, mi-e imposibil să rezist tentației de a cumpăra cu doar 16€ un Futro S920 cu 4 nuclee, sursă de alimentare și 4GB de RAM.
ThinkCentre-ul M720q l-am convertit la creștinism în desktop după înlocuirea procesorului cu un i5-9500T și mă folosesc de el pentru tot ceea ce am nevoie să fac în Windows. OptiPlex-ul 3070 ce-i luase locul așteaptă prețuri mai bune la NVMe-urile de 2TB, iar Thin-urile T620 le folosesc în alte scopuri mai nobile: VPN, respectiv consolă retro.
Se spune că pe omul care îmbătrânește îl frământă tot felul de gânduri, iar eu îmbătrânesc și nu pot evita să mă gândesc la ce se întâmplă cu datele mele colectate de tot felul de companii care oferă servicii „gratuite”, la ce s-ar fi ales de email-urile primite pe contul meu de Gmail dacă Google ar fi decis să-l blocheze pentru presupusa încălcare a unor termene și condiții pe care niciodată nu m-am sinchisit să le citesc, șamd.
Pentru protejarea email-urilor am găsit o soluție simplă: cont de email creat pe domeniu luat pe persoană fizică și înlocuirea celui de gmail cu acesta treptat, pe principalele servicii pe care încă mă interesează să le păstrez active. Urmele lăsate de browsere și aplicațiile pe care le folosesc încerc să le reduc cu ajutorul DNS-urilor private, extensiilor și aplicațiilor. Pe iPhone și Mac folosesc 1Blocker, singura premium dintre toate.
De 1Blocker am aflat căutând o alternativă la Brave —între noi fie vorba, acesta din urmă „o castană” pe iOS— și-l o folosesc de mai bine de un an. Prin mai, când am cumpărat noul Mac mini tentat de lăudatul M2, am descoperit că același abonament anual de 16,50€ pe care-l plăteam pentru iPhone îmi oferă posibilitatea să instalez extensia și în macOS.
Pe vremea când făceam naveta credeam că niște căști cu ANC bune mă vor scuti de conversațiile de tot felul din autobuz și metrou, iar după căutări intense și îndelungate —și o tentantă ofertă apărută la momentul potrivit— am cumpărat lăudatele Nothing ear (!). Pe hârtie și-n recenzii păreau bune.
M-au costat aproape 100€, au ajuns de pe o zi pe alta și-n mai puțin de o lună le-am schimbat de două ori. E frustrantă rău experiența, dar ajută pentru a deschide mai bine ochii atunci când cumperi ceva suspect de ridicat în slăvi (la pomul lăudat să nu te duci cu sacul!).
