Poate ați auzit de concursul „Oul de 1000 de lei„, organizat de hunedorenii mei bravi Sebastian și Denisa, în colaborare cu ziarul Glasul Hunedoarei și Avis 3000. În cazul în care n-ați auzit, nu-i nimic, vă pun eu la curent foarte rapid: se ia o mână de ouă, se numerotează, se ascund printre arbuștii din Parcul Dendrologic din Simeria pentru a fi descoperite și ajuta norocoșii să se califice în finala în care vor avea posibilitatea să găsească oul pentru care vor fi recompensați cu 1000 de lei; noi, desigur.
Bun, acum să vă spun cum văd eu lucrurile, dar și de ce le văd așa, având în vedere că am o slăbiciune pentru tot ce înseamnă promovarea frumuseților Hunedoarei. Continuă să citești …
Statul prea mult cu ochii în fața monitorului nu-i sănătos deloc, așadar, o vizită la Muzeul Satului din Sibiu (Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA), ne va ajuta să ne limpezim vederea și să învățăm ceva nou despre trecutul țării noastre. În plus, începând de mâine se intră în programul de vară, interioarele caselor aduse din toate colțurile României fiind deja pregătite pentru primi vizitatori ai acestui an.
Tot în cadrul muzeului veți putea vizita și Galeriile de Artă Populară, o expoziție cu vânzare din care, dacă doriți, puteți achiziționa un suvenir autentic, parte a universului sătesc și al caselor tradiționale din România.
Interioarele caselor din Muzeul Satului din Sibiu, pot fi vizitate de Luni până Duminică, de la 10:00 la 18:00, din Mai până în Septembrie. Prețul unui bilet pentru adulți costă doar 15 lei, 3,5 lei cel pentru elevii și studenții și 7,5 lei pentru pensionari. Pentru restul tarifelor descărcați acest document. Continuă să citești …
Ieri, fiindcă simțeam nevoia unei plimbări relaxante după multe ore în fața calculatorului, am acceptat invitația la o plimbare în afara orașului. Inițial nu prea știam unde o să mergem și ce o să facem acolo unde vom ajunge dar, odată urcați în mașină, cineva a propus să dăm o fugă până la Ocna Sibiului. Nimeni n-a protestat. Pentru noi era mai importantă plimbarea decât obiectivul.
Ajunși în Ocna Sibiului ne-am oprit chiar în fața la Centrului de Informare Turistică pentru a cere indicații. Categoric, având în vedere perioada anului, acesta era închis. Din fericire, o hartă a orașului pe care, apropo, doar cartografii ar fi știut cum să o interpreteze, indica prezența unui muzeu; dar am avut noroc.
Fix înainte de a porni pe drumul greșit, pe o bicicletă ruginită, de undeva, a apărut un bătrânel foarte amabil care a știut să ne indice drumul corect. Cinci minute mai târziu ne aflam în fața unei porți deasupra căreia, o tablă maronie, scrisă de mână, ne informa că am ajuns la destinație. Am sunat la poartă și am așteptat cuminți, în lătratul unui cățel speriat, ca un angajat al muzeului să ne deschidă. Deoarece am crezut că e vorba de muzeul amplasat într-o casă memorială, imaginați-vă ce surprinși am fost atunci când poarta ne-a fost deschisă de o doamnă de vreo 50 de ani, echipată ca orice altă gospodină.
Doamna și-a cerut scuze și ne-a rugat să-l așteptăm pe „Aurel”. Ne-a mai spus, fără ca noi să cerem explicații, că Aurel, neavând mare lucru de făcut prin ogradă, lenevise puțin mai mult decât de obicei, în pijamale. Iarăși am așteptat cuminți și, în scurt timp, Aurel, un domn cărunt, simpatic, la vreo 50 de ani, după ce s-a prezentat, ne-a strâns mâinile și ne-a invitat să-i vizităm colecția muzeală personală.
Domnul Aurel Achim a fost șofer. Când s-a pensionat, împărtășind „pasiunea fratelui de la Alba”, a început să colecționeze obiecte și mașinării din istoria civilizației tehnice din România. În cei șapte ani în care au trecut de atunci, dl Aurel a reușit să adune în propria curte o colecție impresionantă de obiecte, de la monezi la aparate foto cu burduf fabricate cu aproape 100 de ani în urmă, războaie de țesut, prășitori și batoze. Continuă să citești …
Cumpărată în 1545 de magistratura orașului, Casa Altemberger, numită după primul său proprietar, a fost sediul Primăriei până în 1948. Casa Altemberger, formată din zece unități arhitectonice la care se adaugă turnul de apărare, structurează împreună unul dintre cele mai impresionante ansambluri de arhitectură gotică civilă din Europa de Sud Est […].
La Casa Altemberger ai ce vedea și învăța dacă ai puțin noroc și dacă îți plac istoria și arhitectura, armele și uneltele vechi, meșteșugurile, podoabele și obiectele de mobilier. Norocul e foarte important și spun asta deoarece, dacă nu ai norocul să pui întrebări persoanei potrivite, te vei trezi urmărit de cineva plictisit de repetarea acelorași texte pentru fiecare vizitator în parte; în plus, majoritatea pieselor expuse nu sunt însoțite de explicații. Poate că tușul și hârtia sunt al naibii de scumpe în Sibiu, sau, poate, persoana care trebuia să se ocupe de realizarea lor a fost concediată, dar asta contează mai puțin. Cel mai trist este că în interiorul muzeului am întâlnit angajați care, mai des decât m-aș fi așteptat, au ridicat din umeri atunci când le-am adresat întrebări referitoare la multe dintre obiectele expuse; uneori, dovadă că lipsa etichetelor nu afectează doar vizitatorii, n-au știut să-mi spună nici măcar denumirea obiectului care îmi stârnise curiozitatea.
În Palatul Brukenthal, la Galeriile de Artă Europeană, unde, apropo, am avut prilejul să admirăm, pe lângă Fata cu mărgele roșii, una din variantele celebrei picturi de Car cu Boi, ambele pictate de Nicolae Grigorescu, am pățit exact la fel (excepție făcând tablourile, care erau însoțite de o etichetă destul de bogată în informații), dar, spre deosebire de Muzeul de Istorie Naturală (loc în care am fost abandonați printre vitrine, la propriu), eram urmăriți în permanență de ochii iscoditori ai angajaților. Pe unii, inclusiv i-am deranjat de la masă… Pe bune! Chiar nu glumesc! În una din săli, două doamne, angajate ale instituției, înfulecau de zor pachețelul, așezate pe băncuța de pe care, în mod normal, vizitatorii pot admira liniștiți operele de artă.
Și fiindcă tot era vremea de partea noastră și Oana avea zi liberă, astăzi am profitat de ocazie pentru a face o vizită la Grădina Zoologică de aici, din Sibiu. Întrarea ne-a costat șase lei, adică trei lei „de căciulă”; pomană curată, cum s-ar zice. Animalele, mult mai sofisticate decât cele pe care le întâlnești pe stradă, ne-au relaxat și încântat, de la jaguarul care sărea amenințător pe gard și până la tigrul siberian din țarcul 11 căruia am reușit să-i vedem mustățile doar când un avion de agrement l-a deranjat de la siestă. Categoric, în timpul vizitei am fost însoțiți de două aparate foto, un DSLR Nikon D3100 și un super-zoom Kodak Z990 care s-a dovedit a fi foarte util atunci când viețuitoarele preferau să păstreze distanța.
Voi reveni de îndată ce locul uscăciunilor va fi luat de verdeață; trebuie să fie superb! Așadar, dacă aveți drum pe la Sibiu, sfatul meu este să nu ratați ocazia de a face o vizită și pe la Grădina Zoologică.
