Dacă părinții au studii superioare, copii acestora au rezultate mai bune la învățătură, iar pentru a dovedi asta era nevoie de un studiu, așa că cineva l-a făcut.
Potrivit unui nou studiu efectuat la Universitățile North Carolina State, Brigham Young și California, Statele Unite, implicarea părinților în viața copiilor este cea care dictează, în final, rezultatele academice, și nu renumele școlii sau al profesorilor de la clasă, respectiv modul de predare a lecțiilor.
“Descoperirile noastre le atrag atenția părinților asupra rolului important pe care îl au și pe care nu ar trebui să îl neglijeze. Să investească timp în copiii lor, să le verifice temele, să se implice în activitățile școlare și să îi facă să înțeleagă importanța școlii”, explică Dr. Toby Parcel, profesor de sociologie la North Carolina State University.
“Cu alte cuvinte, chiar dacă și familia și mediul școlar sunt importante pentru rezultatele elevului, rolul implicării părinților este mult mai important când vine vorba despre succesul la învățătură“ și familia și mediul școlar sunt importante pentru rezultatele elevului, rolul implicării părinților este mult mai important când vine vorba despre succesul la învățătură“ (sursa)
Se vorbește despre capitalul social familial și capitalul social școlar. Dacă nu știți cu ce se mănâncă acest „capital social” vă recomand să aruncați o privire peste asta. Revenind la studiu, haideți să vă explic de ce cred eu că este inutil.
Limba engleză
Primul meu contact cu limba engleză a fost în clasa a II-a. Aveam profesoară o domnișoară trecută de 50 de ani, extrem de sadică. La ora dumneaei trebuia să faci liniște și punct. Predatul consta în extragerea unor bilețele cu verbe dintr-un bol și conjugarea acestora. Dialog zero, exemple foarte puține și mult, foarte mult dicționar.
În paralel, fiindcă mama știa engleză cam cât știu eu chineză acum, făceam meditații cu o vecină ingineră. Tot ce mă învăța această vecină, conform domnișoarei profesoare, era greșit, și tot conform acesteia, deoarece pronunțam cuvintele cu accent american, ceea ce era inadmisibil.
Am învățat atâta engleză în următorii 5 ani încât în clasa a VIII-a, când am schimbat profesoara, am rămas corigenți încă din primul semestru cam 3/4 din clasă.
Limba franceză
Primul contact cu limba franceză l-am avut în clasa a VI-a. Aveam profesoară o doamnă la vreo 30 de ani, „bună s-o pui pe rană”. La ora dumneaei era important să nu ne spargem căpățânile, să nu strigăm, spargem ceva și mergem la toaletă. Eu profitam de ocazie pentru a-mi face temele sau, atunci când nu aveam teme pentru materiile din aceeași zi, desenam tot felul de schițe pentru aeromodele, fiind foarte pasionat de aeromodelism pe atunci.
După doi ani de studiat limba franceză am învățat să spun „bonjour” și „au revoir”.
Geografia
Începând din clasa a V-a am început să nu mai înțeleg geografia. Profesorul nostru, diriginte începând cu clasa a VI-a, Băicoană Victor, ne vorbea de obicei despre navete spațiale, rachete și vizite imaginare în univers. Predatul se rezuma la dictat și, chiar dacă ne dicta întotdeauna din memorie, acest domn era capabil să-ți dicteze fără oprire toată ora.
De la dumnealui am învățat că geografia este materia aceea despre memorat înălțimile munților și lungimea râurilor, așadar învățatul se rezuma la „tocit”. Învățam, dădeam lucrare de control, treceam la următorul capitol. Învățam, dădeam lucrare de control, mergeam mai departe. Și tot așa din clasa a V-a până în clasa a VIII-a. Din tot ce-am învățat 3 ani, în clasa a IX-a îmi mai aminteam doar numele profesorului. Ah, mint! Mai știam și că are o Dacie 1300 albastră!
Limba română, matematica, fizica, chimia, biologia, istoria, etc.
În afară de matematică, fizică și istorie, la celelalte materii n-am fost niciodată primul din clasă, dar foarte departe nu eram de primul. Mama m-a ajutat la teme doar în clasa a I-a, iar din a II-a până-n clasa a VIII-a, doar mă asculta cum repetam poeziile pe care ne cereau de la școală să le învățăm.
De ce e studiul inutil
Având la catedră un profesor care a ajuns profesor fiindcă „altceva n-a fost”, nicidecum pentru vocația de dascăl, e clar că singura ta șansă e „capitalul social familial”. Dacă ai tăi știu să-ți explice ceea ce inutilul de la catedră n-a fost capabil, poți avea rezultate bune la învățătură chiar și în condițiile în care capitalul social școlar este scăzut iar profesorul plictisit de viață sau nepregătit.
Dacă la catedră ai un profesor bun, iar acasă te așteptă cel puțin un părinte cu studii superioare, rezultatele tale la învățătură e clar că vor fi foarte bune. În primul rând vor fi mai bune din simplul motiv că tot ce n-ai apucat să înțelegi în clasă, îți explică ai tăi, acasă.
Problema vine în momentul în care capitalul social școlar este scăzut, profesorul e profesor doar fiindcă a luat notă de trecere la examenul de titularizare, iar acasă n-ai niciun părinte sau frate/soră cu studii superioare care, pe lângă încurajările gen „învață, cartea e de aur”, „n-ai carte, n-ai parte”, și altele de-astea, nu pot dezvolta capitalul social familial existent într-atât încât tu să obții rezultate bune la învățătură. Pur și simplu n-au cum!
Când ai profesori incompetenți și părinți care nu pot compensa incompetența acestora, indiferent de cât de mult se vor chinui ai tăi să te facă să înțelegi că școala e importantă, performanțele tale școlare n-au cum să fie altele decât scăzute, iar pentru a ajunge la această concluzie nu e nevoie de niciun studiu.