Era o duminică oarecare și eram de gardă, ceea ce însemna că, în teorie, n-ar fi trebuit să mă îndepărtez prea mult de PC, dar David avea chef de turat mașinuța prin parcul de skate și la telefon nu suna nimeni…. Am prins curaj și-am zis „Hai!”. Ne-am dus, ne-am enervat și ne-am întors frustrați (orice făceam, dădeam cu ea din perete în bară și din bară-n bancă și din bancă-n gard). David fiind, evident, cel mai afectat.
Că tot avea chef de joacă și afară era frig, i-am sugerat să-l țopăie pe Mario. A pornit Xbox-ul, care a început imediat să își facă actualizările de rigoare. Câteva minute mai târziu, îl aud bombănind nervos. Când l-am întrebat ce s-a întâmplat, mi-a răspuns scurt: „Păi asta nu mai termină de actualizat, așa că mă duc să mă joc cu LEGO-ul, am scos-o din priză!”.
Am sărit ca ars să o repornesc, dar rezultatul a fost previzibil: nimic, nema, nada, nothing. Așa că am pus-o la cutie, hotărât să aștept momentul când voi avea timp de ea. Și uite că sâmbăta trecută a fost acel moment. Îmi prindea bine, într-un fel, întâmplarea, pentru că de mult aveam de gând să-i înlocuiesc HDD-ul cu un SSD, sperând la timpi de încărcare mai buni. Spoiler: diferența este insesizabilă, așa că nu vă faceți iluzii.
Mi-a luat, fără exagerare, o oră să-i desfac capacul inferior, pentru prinderea căruia proiectanții par să fi ales cel mai complicat sistem posibil. Când am reușit, în sfârșit, să ajung la interior, am avut parte de o surpriză: consola era aproape impecabilă, cu extrem de puțin praf.
Mă așteptam la cu totul altceva după șapte ani de utilizare (credeam eu) intensă în Destiny, Call of Duty sau Assassin’s Creed. M-am bucurat, recunosc, mai ales că intenționam să-i schimb și pasta termoconductoare, dar starea impecabilă a componentelor m-a convins că nu este cazul să intervin atât de profund.
Tentativa de clonare și instalarea
Inițial, din comoditate și pentru a evita redescărcarea jocurilor, am vrut să clonez HDD-ul vechi pe noul SSD folosind Acronis. Totuși, m-am oprit rapid când mi-am reamintit că obiectivul nu era doar upgrade-ul, ci și repararea sistemului de operare corupt. Deși, în teorie, aș fi putut încerca o reparare ulterioară cu stick-ul USB, am decis că o instalare curată este mai sigură și mai puțin predispusă la complicații.
Dacă tot am făcut demontarea urmând instrucțiunile de pe iFixit, am zis să reinstalez și firmware-ul după cum se explică acolo. Scriptul mi-a cerut să aleg discul și s-a ocupat de restul, respectiv crearea partițiilor și formatare, urmând ca eu să termin treaba copiind conținutul arhivei OSU descărcate de pe site-ul Microsoft.
Am eșuat lamentabil. În partiția X nu încăpeau fișierele respective extrase în folderele A și B.
Pur și simplu nu era loc.
Soluția salvatoare și rezultate
Așa că am apelat la planul B: am creat stick-ul după cum recomandă Microsoft și am făcut o instalare Offline direct pe SSD. Asta a funcționat din prima.
Singura problemă a fost că, prin WiFi, jocurile se descărcau cu o viteză de 40-80 Mbps. Am întrerupt procesul și am continuat ulterior, având consola conectată prin cablu.
Sincer să fiu, încă n-am instalat niciun joc în afară de cele de la LEGO, ale lui David, dar pe acestea n-am sesizat nicio diferență față de HDD-ul vechi. Le-a luat o veșnicie să se instaleze, le ia o veșnicie să încarce. Apropo de SSD, având carcasă din plastic, i-am demontat carcasa (după cum se vede în poze) pentru a nu se încălzi prea tare și l-am fixat ca atare de suport.
Adevărul e că speram să se încarce mai rapid jocuri, însă doar am blocat un SSD de 500 GB acolo unde un HDD de 2TB ar fi fost mult mai util. Poate la anul, când o să-i schimb și pasta, o să-i vină rândul.Așadar, dacă vă gândiți că un SSD ar fi de folos pe un Xbox One S, după cum insistă toți chatboții AI, gândiți-vă la altceva.
Nu e cazul. Cu HDD sau SSD, SATA 2 e tot SATA 2.
