Articole despre "meniul start"

Iconițe (pictograme) mici în meniul Start al Windows 7

Posted on

Profit de ocazie că în postarea precedentă am vorbit despre cum se personalizează meniul Start al Windows 7, pentru a vă arăta cum putem face ca acesta să fișeze dimensiunea redusă a iconițelor (pictogramelor) programelor programelor pe care le listează. Cu alte cuvinte, dacă urmați indicațiile oferite în continuare, veți obține un rezultat asemănător cu cel din captura de ecran de mai jos.

iconite mici in meniul start

Deși pe sistemul desktop prefer ca iconițele programelor din meniul Start al Windows 7 să fie afișate la dimensiunea implicită, pe laptop, deoarece dimensiunile monitorului sunt mult mai reduse, pe acesta din urmă obișnuiesc să aleg varianta micșorată a iconițelor.
Continuă să citești …

Cum personalizezi meniul Start din Windows 7 pentru un acces mai rapid

Posted on Actualizat în

La capitolul personalizare, sistemele de operare Windows au ocupat întotdeauna un loc fruntaș, în special datorită flexibilității de a modifica aproape fiecare element vizual, inclusiv prin intermediul unor unelte avansate precum cele din arhiva de articole și teme Rainmeter. Personal, sunt genul de utilizator care nu caută doar un sistem de operare rapid, ci unul care să fie în același timp și elegant, cu o interfață curată și eficientă, cu care să nu-mi fie rușine „să ies în lume”.

meniul start al windows 7

Subiectul este destul de amplu, motiv pentru care îl vom aborda pe bucăți, în mai multe articole. Pentru început, vom discuta despre personalizarea meniului Start, un element central al interacțiunii cu sistemul de operare.

Personalizarea meniului Start al Windows 7

Asemenea versiunilor anterioare precum Windows XP sau Vista, și meniul Start din Windows 7 poate fi ajustat în detaliu conform preferințelor. Se poate alege ce programe, funcții sau scurtături să fie afișate, precum și comportamentul acestora. De exemplu, se poate renunța la afișarea listei fișierelor recent accesate, se poate dezactiva instrumentul de ajutor sau caseta de căutare și se pot personaliza pictogramele.

Pentru a accesa panoul de configurare, faceți click dreapta pe Bara de Activități (Taskbar) și, din meniul contextual, selectați opțiunea Properties.

proprietati taskbar

În fereastra care se deschide, navigați la fila Start Menu. Aici veți găsi primele opțiuni esențiale. La secțiunea Power button action, puteți stabili ce se întâmplă la apăsarea butonului fizic de pornire (de exemplu, Shut down, Sleep, Hibernate). Puțin mai jos, sub Privacy, puteți bifa sau debifa afișarea programelor și fișierelor recent utilizate. Eu, de obicei, dezactivez ambele opțiuni, atât pentru a menține meniul mai aerisit, cât și pentru că nu găsesc această funcționalitate deosebit de utilă.

Personalizarea meniului Start

După ce ați setat aceste opțiuni de bază, apăsați butonul Customize… pentru a accesa panoul avansat de personalizare. Aici se află adevărata flexibilitate a meniului Start. Într-o listă detaliată, puteți activa sau dezactiva afișarea unor elemente precum caseta de dialog Run, scurtături către Jocuri, Panoul de Control, Biblioteci (Documente, Muzică, Descărcări) sau locații din rețea.

Optiunile de personalizare ale meniului Start

Nu există o rețetă universală; ideea este să păstrați doar elementele pe care le folosiți frecvent și să renunțați la restul, debifând casetele corespunzătoare. Când ați terminat, apăsați OK și verificați noul meniu Start pentru a vă asigura că arată și se comportă exact cum vă doriți. Ca un pas suplimentar, dacă doriți să modificați aspectul vizual, inclusiv pictograma butonului Start, puteți explora teme personalizate care permit ajustări și mai amănunțite.

Cum putem face meniul Start al Windows 7 mai rapid

Posted on

După cum știți, meniul Start al sistemelor de operare Windows găzduiește în prim plan o listă cu cele mai accesate programe și foldere, precum și o scurtătură rapidă spre bibliotecile utilizatorului, respectiv Muzică, Documente, Imagini, etc. Implicit, din momentul realizării unui click pe butonul Start și până la afișarea meniului cu același nume, trec 400 ms, adică 0.4 secunde. Pentru cei interesați să faceți acest lucru, voi prezenta în continuare un truc cu ajutorul căruia veți putea accelera afișarea meniului Start.

accelerarea afisarii meniului start

După cum probabil v-ați dat seama, pentru a face meniul Start al Windows 7 mai rapid va trebui să modificăm valoarea unei chei din regiștrii Windows. Așadar, deschidem Editorul de regiștrii și accesăm în acesta locația:
Continuă să citești …