La fel ca majoritatea dintre voi, folosesc și eu diverse servicii de stocare cloud pentru a păstra online o copie a fișierelor pe care, deși conținutul lor nu este neapărat confidențial, le consider suficient de importante pentru a le păstra și altundeva, nu doar în computerul personal sau pe dispozitive de stocare fizice, minimizând astfel riscul de a rămâne fără ele.
Prima gazdă oline pentru fișierele mele a fost Dropbox. Acesta a crescut între timp, devenind practic un sinonim al serviciilor de stocare cloud, la momentul de față dispunând de clienți pentru principalele sisteme de operare, de la Windowsla GNU/Linux, facultate cu care niciunul dintre competitorii săi nu se poate lăuda. Așa a ajuns să-l recomand instinctiv tuturor celor ce caută un astfel de serviciu, dar și să-l prefer pentru a-mi stoca fișierele.
În schimb, OneDrive a devenit pentru mine albumul online al fotografiilor din vacanțe, concedii sau vizitele la muzee și alte obiective turistice. Așa se face că atunci când am nevoie de fotografii mai vechi, inclusiv înainte de a mă aventura să le caut în calculator, apelez la el.
Google Drive, MediaFire și Copy sunt celelalte trei servicii de stocare cloud pe care le folosesc ocazional. Dacă pe primul, de când Google a decis să-l unifice cu Docs îl folosesc în principal pentru a stoca documente, în celelalte două „trag pe dreapta” toate fișierele de care nu mai vreau să mă împiedic în Dropbox, OneDrive și Google Drive, dar la care nu mă încumet să renunț.
Folosind simultan diverse servicii de stocare cloud în felul în care o fac eu, prima problemă care apare este fragmentarea, iar când spun asta, desigur, nu mă refer la fragmentarea Hard Disk-ului, ci a activității. Pentru a o evita prefer centralizarea tuturor datelor mele stocate în cloud cu ajutorul altor aplicații, culmea, tot cloud.
Jolicloud Drive
Favorita mea este Jolicloud Drive, o aplicație online gratuită care, pe lângă capacitatea de a stoca fișiere, oferă și posibilitatea de a gestiona fișierele altor servicii cloud.
Jolicloud Drive are un aspect plăcut, este foarte rapidă și oferă posibilitatea de a redenumi, șterge, muta, copia, distribui sau fixa fișiere, indiferent de serviciul de stocare în care acestea se află, în bara laterală proprie pentru un acces mai rapid la ele.
ZeroPC
Dacă s-ar fi mișcat m-ai rapid atunci când îi solicit listarea conținuturilor folderelor din serviciile spre care i-am oferit acces, ZeroPC ar fi fost preferata mea, nicidecum Jolicloud Drive. Din păcate aplicația, care imită la perfecțiune desktop-ul unui sistem de operare, e lentă, extrem de lentă!
ZeroPC stă foarte bine la capitolul instrumente de gestionare a fișierelor, oferind posibilitatea de a deschide, descărca, muta dintr-un serviciu în altul, copia, tăia, șterge și redenumit fișierele, într-un mediu plăcut, familiar pentru toți utilizatorii de PC-uri.
Multicloud
Multicloud, fiindcă e o aplicație gratuită care permite gestionarea simultană a fișierelor stocate în Dropbox, Google Drive, OneDrive, Amazon S3, SugarSync, Box, Copy, WebDav, Cubby, MyDrive, Web.de, CloudMe sau pe un FTP privat, ar putea reprezenta soluția ideală dintre toate cele propuse în acest articol, dar nu este, din păcate, deoarece serviciul își rezervă libertatea de a face tot ce dorește cu fișierele tale. Inclusiv le poate distribui sau vinde în orice moment.
Așadar, Multicloud, în ciuda tuturor calităților sale de invidiat, nu poate fi recomandat celor care nu vor să-și vadă fișierele personale răspândite pe Internet fără a-și da consimțământul. Din fericire pentru cei care nu sunt de acord cu această practică însă nu cunoșteau termenele de utilizare a serviciului, aplicația permite deconectarea serviciilor și, inclusiv, eliminarea rapidă a contului.
Cam astea ar fi, în opinia mea, principalele aplicații care permit unificarea și gestionarea fișierelor găzduite în principalele servicii de stocare cloud. Dacă mai cunoașteți și altele care meritau un loc în listă, vă aștept cu nerăbdare propunerile!
Interesant! Habar nu aveam că există asa ceva! :) Mulțumesc!