Intențiile contează mai puțin…
Chiar dacă nu mai pusesem mâna pe o unealtă agricolă de mai bine de cinci ani, iată-mă acolo, în mijlocul parcelei, bătut în cap de soare, prăfuit, însetat, cu mâinile pline de beșici înfipte în coada noduroasă și aspră coasei. Din când în când, pentru a prinde curaj, priveam la cei aproximativ douăzeci de metri pe care îi dobândisem în cele patru ore de când începusem să omor iarba, spunându-mi în gând că am făcut o treabă bună, foarte bună, și că bunica va fi mândră de hărnicia nepotului ei.
Fix când mă gândeam că în mai puțin de o oră voi fi în casa bunicii, voi bea apă rece de fântână, mă voi ospăta cu mămăligă, caș dulce, smântână și verdețuri, pe drumul de țară, pășind agale, se apropiam un moș simpatic, cărunt, de-un metru și-o palmă, a cărui chip, deși îmi era cunoscut, nu mă ajuta să-i pun un nume. Ajungând în dreptul meu, îmi dă ziua bună, apoi, cu un zâmbet arogant mă întreabă:
Continuă să citești …
