În 3 iulie 2006, la 13:03, un metrou care transporta 150 de persoane deraia în Valencia. În acel accident și-au pierdut viața mecanicul și 47 de pasageri. La momentul accidentului, metroul circula cu 81 km/h într-o porțiune în care ar fi trebuit să circule cu maximum 40 km/h.
În 24 iulie 2013, la 20:41, un tren deraia în Santiago de Compostela. În accident și-au pierdut viața 78 de pasageri. La momentul accidentului, trenul circula cu 190 km/h într-o porțiune în care ar fi trebuit să circule cu maximum 80 km/h. Continuă să citești …
Deoarece postul disponibil văzut pe unul dintre site-urile de profil era ispititor, click-ul pe butonul de aplicare a fost dat mai mult din reflex. Câteva ore mai târziu, telefonul suna pentru a se confirma locația și stabili ora la care urma să aibă loc interviul de angajare. M-am bucurat și mi-am promis că voi obține acel job indiferent ce s-ar întâmpla, așa că m-am pus pe căutat informații despre angajator, despre activitatea sa, etc.; cu alte cuvinte, să fac lucrurile pe care le-ar face orice om normal care își dorește să obțină un post. Dar în cazul meu nu era vorba de un post oarecare, ci de unul în care urmam să fac ceva ce făceam oricum zi de zi, din plăcere. Wow! Ce noroc dăduse pentru mine…
A urmat o noapte mai mult nedormită decât dormită, dar una după care avea să vină dimineața, dar nu orice dimineață, ci „Dimineața” pe care o așteptam de mulți ani! Dimineața în care aveam să obțin un job care să-mi placă cu adevărat! Și a venit, și eu m-am pregătit, am luat un taxi din coltul blocului până la cafeneaua de lângă clădirea în care urma să aibă loc interviul la care ajunsesem cu 20 de minute mai devreme, pentru a evita întârzieri neprevăzute. Am comandat și plătit o cafea (tot pentru a evita să întârzieri), am scos telefonul și am început să recapitulez informațiile despre firma unde, în curând, trebuia să încep lucrul. Continuă să citești …
Mobile Doc Scanner pentru Android, una dintre cele mai bune aplicații cu care îți poți transforma smartphone-ul într-un scaner de documente, se află astăzi în promoție și poate fi descărcată gratuit.
Cu Mobile Doc Scanner putem scana, facturi, documente, fotografii, cărți, reviste, ziare, etc., transformând imaginea rezultată într-un document PDF apt pentru a putea fi trimis prin email. Continuă să citești …
Până la această ediție, spre rușinea mea, de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu nu știam mai nimic în afară de ce apucam să aflu din presă ori de pe bloguri. FITS nu e doar teatru, e spectacol pretutindeni: în stradă, în piață, în cafenele și, desigur, în sălile teatrelor. La FITS ai dans, circ, muzică, râzi până te dor fălcile și aplauzi până nu-ți mai simți palmele, caști gura ca la dentist văzând acrobațiile îndrăznețe și ale artiștilor stradali și te lași impresionat de picturile și fotografiile expozițiilor. Asta e FITS!
La FITS starea vremii contează mai puțin și m-am bucurat, alături de alte câteva sute de oameni, de spectacolele în aer liber indiferent dacă a fost furtună, vânt, soare sau frig. Am râs în hohote de Les Goulus, m-am distrat copios cu „Jusst Another Boyband?” și m-am încălzit și uscat la „Există Alpi în Viena„. De la Cirq’ulation Locale am învățat că trambulina și teatrul fac o pereche perfectă, The Royal Stiltwalkers mi-a arătat cum e să fii cu nasul pe sus și m-am lăsat sedus de blonda, bruneta și șatena de la Woest. Continuă să citești …
Bateria noului MacBook Air, capabilă să asigure modelului de 13” o autonomie de până la 12 ore, printre altele posibilă și datorită noilor procesoare Intel, a fost principala caracteristică despre care s-a vorbit imediat după prezentarea noilor modele. Ceea ce mă intrigă e că nu s-a pomenit nimic de faptul că MacBook Air deste primul portabil a cărui Hard Disk (SSD, desigur), ste conectat prin interfața PCIe (Peripheral Component Interconnect Express), un aspect mult mai important decât autonomia, ori asta consider eu…
Avantajele utilizării interfeței PCIe sunt clare: viteză de transfer, în ambele sensuri, de până la 1 GB/s, aproape dublu față de viteza maximă admisă de actualul standard SATA3 (600 MB/s) și cu mult peste viteză maximă de scriere a Hard Disk-urilor actuale, inclusiv a celor SSD. Continuă să citești …
Extensia Black Menu pentru Google Chrome, spre diferență de bookmark-uri, deschide într-o fereastră de tip pop-up serviciul Google selectat din meniul derulant. Astfel, cu ajutorul său vom putea căuta locații în Google Maps fără a părăsi pagina Web accesată în acel moment, consulta calendarul, citi ultimele mesaje primite pe Gmail sau reda video-uri de pe YouTube.
În schimb, dacă dorim să accesăm oricare dintre serviciile listate, un simplu click pe serviciul dorit va face ca acesta să se deschidă într-o filă nouă a Google Chrome. Continuă să citești …