Bellevue Fine Art, o companie suedeză având ca obiect de activitate servicii de printare, a descoperit că imprimanta Epson 9900 indică greșit cantitatea de cerneală rămasă în cartușele care au un cost individual de 309€.

După cum poate fi observat și în clipul video pe care cei de la Bellevue Fine Art l-au publicat pe YouTube, în fiecare cartuș, în momentul în care imprimanta nu mai poate fi utilizată deoarece s-a atins nivelul critic de încărcare de 1%, mai rămâne între 100 și 150 ml de cerneală, ceea ce este exagerat.

Când le-au cerut explicații celor de la Epson, fie au fost ignorați fie trimiși la plimbare, tipic. E interesant de văzut deznodământul crizei în care cei de la Epson au intrat de voie bună, dar presupun că va fi vorba de niște scuze și cam atât.

O explicație care ne-ar trece unora prin cap ar fi că fabricantul garantează un număr anumit de printuri, dar cum calculezi asta când nu printezi coli de o singură culoare? Soluții, după cum vedeți și în comentariu din captura de mai jos, cică ar exista pentru a evita aruncarea cartușelor care încă mai pot fi folosite.

epson

O altă soluție ar fi reumplerea cartușelor, dar cică cerneala folosită de cei care se ocupă cu de-astea n-ar fi tocmai de calitate. Habar n-am, că eu, unul, n-am mai avut o imprimantă personală de ani buni.

Și totuși, cine câștigă de pe urma cernelii rămase și aruncate? Decât să nu lași clientul să o consume, mai bine nu o bagi în cartuș și o folosești pentru umplerea altora, nu?

5 comentarii
  1. Am avut 3 bucati multifunctionale Canon. Am fost multumit de toate. N-au fost modele de top, ci accesibile, costand aproximativ 200 lei fiecare. N-am nimic cu HP, dar m-am ferit de ele, chiar daca urasc laptop-urile de la acest producator. Probabil ca imprimantele sunt ok.
    De cateva luni scanez piata ptr ca vreau sa-mi iau o multifunctionala ok, dar pana in 100€. Am gasit un EPSON WF-2660DWF Workforce, dar nu ma grabesc. Am s-o folosesc oricum destul de rar, dar in scopuri importante.

  2. Am o imprimanta HP Deskjet 1510 multi functionala,am pris-o la un pret cu reducere 120 lei si este
    foarte buna. Cartusele cu care ea venit au tinut foarte putin. Se spune ca acelea ar fi de proba. Dar dupa ce am cumparat altele din comert si le-am inlocuit poti lucra linistit ca tine foarte mult.Este adevarat ca sunt destul de scumpe.

  3. Am renunţat la ideea imprimantelor laser (alb-negru) pentru costul foarte mic de imprimare, în favoarea imprimantelor cu jet de cerneală color, şi musai cu sistem de alimentare continuă cu cerneală (CISS) sau eventual cartuşe autoresetabile. În funcţie de volumul de tipărit se merită achiziţionată o imprimantă pe măsură, economia făcută cu preţul de tipărire acoperind chiar şi preţul imprimantei. Cerneală se poate găsi la kilogram (litru), la calitate bună şi foarte bună (funcţie de buget) sau dubios de ieftină (nu recomand). Calitatea tipăririi este foarte apropiată de original, fiind absolut suficientă pentru majoritatea utilizatorilor, doar cei cu adevărat cârcotaşi vor observa diferenţa. Cine are curiozitatea, poate face un mic calcul al costului de tipărire şi va fi uimit de preţ(!), aşa dupe cum şi io m-am convins prin utilizarea de zi cu zi. Pe foarte pe bune !
    Cartuşe originale se merită cumpărate numai de cei obsedaţi de perfecţiune, ori pentru firmele de stat (la care depăşirea bugetului nu intere pe nime).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.