Ce trebuie să știi înainte de a cumpăra o țigară electronică, dacă ești fumător și vrei să devii “aburitor”…
Pe când aveam vreo 18 ani, un prieten și vecin de scară cu vreo doi ani mai mare decât mine, Attila, a avut ceva probleme cu tatăl vitreg și a trebuit să-și caute chirie. Eu stăteam singur, într-un apartament cu două camere al părinților mei care se mutaseră la casă, așa că l-am invitat să se mute cu mine fără a sta pe gânduri. Lucram amândoi, așa că aveam de unde să plătim cheltuielile pe care le plăteam la comun, iar de plata unei chirii nici nu se punea problema; v-am spus doar că eram prieteni foarte apropiați.
Attila era fumător și nu mă deranja. Majoritatea prietenilor mei fumau, deci eram obișnuit cu fumul. Într-o zi, ajungând acasă nervos după o ceartă cu fata cu care pe vremea aceea mă vedeam însurat în următorii 3 ani, mi-a întins o țigară spunându-mi că mă va ajuta să mă calmez. Nu m-a ajutat cu nimic, ci doar m-a amețit și mi-a dat o stare de vomă. Chiar și așa, și o spun ca să înțelegeți cât de prost e cel care se apucă de fumat în felul în care am făcut-o eu, am mai cerut una, să mă obișnuiesc. A treia țigară o scoteam deja din pachetul de Monte Carlo cumpărat din banii mei. Zece ani mai tărziu încă mă mai “calmam” fumând…
Prin 2011 mi-am cumpărat prima țigară electronică. Nu-mi mai amintesc de unde și nici ce marcă era, dar știu că era albă și de dimensiunile unei țigări normale. Bateria mă ținea… până se termina, și mă lăsa baltă cam după 200 de pufăieli. În plus, deși aburul era mult mai plăcut decât fumul de țigară (care îmi lăsa în gură un gust nu doar amar, ci și foarte nasol), acesta nu se putea compara cu senzația lăsată de țigară, așa că le alternam. Când nu fumam pufăim și viceversa. La un moment dat mi-am dat seama că nici țigările nu sunt suficient de tari, așa că am trecut la ceva mai “strong”, de la Kent 1 la Kent 4.
Continuă să citești …
